Prezentatoarea dă cu băţul în baltă şi apoi e supărată pe „unii ziarişti”. Oamenii edilului puşi pe hărţuit la Zilele Floreştiului.

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

Adriana IrimiesEste incredibil cât tupeu au unii. Să gafezi cât casa pe scenă pentru ca apoi să te plângi, tot pe scenă că „unii ziarişti” sunt rău intenţionaţi. Nu ştim despre ce ziarişti e vorba, dar cert este că deşi prezintă evenimentul deja de câţiva ani, artista Adriana Irimieş este foarte revoltată pe „unii ziarişti”. Bănuiesc că pe cei care au îndrăznit să arate cum îşi bagă soţul ei mânuţa în sacul cu bani europeni accesaţi de Primăria Floreşti. Dacă, e aşa atunci are motive întemeiate.

Mai exact, după o interpretare ce a avut loc pe scenă, un ansamblu minunat de copii ce i-au încântat pe cei prezenţi cu dansul lor, primarul comunei primeşte un cadou din partea copiilor. Nu ştim ca ce chestie, dar doamnei Adriana Irimieş i-a venit ideea să împartă acel cadou pentru 2 copii din public. Aşa că îi cere primarului să aleagă un copil din public, acesta îl alege însă sunt mai mulţi copii care ar dori să urce pe scenă şi până la urmă urcă 3. Unul se prezintă scurt, după care pleacă de pe scenă, dar ceilalţi doi au un scurt dialog cu edilul şi primesc câte un cadou. Nu mare ne-a fost surpriza să vedem că doamna Irimieş smulge din mâna unui copil cadoul şi îl dă dă înapoi primarului.

Nu e frumos doamna Irimieş, sunt nişte copii. Sunt convinsă că nu se întâmpla nimic, nu se supăra nici domnul primar dacă aţi fi lăsat cadoul copilului. Ruşinică.

După ce şi-au dat seama că momentul a fost surprins în filmare, brusc (nu doar de mine ci şi de alţii care nu sunt „unii ziarişti”) şi dintr-o dată jurnalistul Cluj24h.ro este urmărit. Dintr-o joacă pornesc o nouă filmare tocmai pentru că mi-am dat seama că un om al primarului se ţine prea insistent după mine. Ba mai mult, îi şi spun să înceteze iar el îmi spune clar să dispar de la eveniment că nu am ce căuta acolo.

Nimic mai greşit, înainte de jurnalist care mai face şi investigaţii sunt cetăţean cu documente al comunei Floreşti. Cu toate acestea, pe filmarea realizată, cu puţin spirit de observaţie se vede acelaşi personaj ce apare tot mai des chiar aproape de mine, şi dacă este la depărtare urmărirea este din privire. Cam urâtă atitudine.

N-a trecut mult de la conversaţia cu persoana în cauză şi în care i-am cerut să înceteze să mă urmărească, o aud pe scenă pe doamna Irimieş că le spune celor prezenţi despre „unii ziarişti” rău intenţionaţi şi despre cum ar trebui să fim noi mai buni şi înţelegători unii cu alţii.

Sunt perfect de acord. Doar oare ar dori soţul dumneavoastră să fie mai bun cu noi şi să nu îşi mai bage atât mâna în buzunarele noastre? Până la urmă nu acei „unii ziarişti” au cerut primăriei să acceseze fonduri europene pentru ca soţul dumneavoastră să încaseze o sumă „confidenţială” din acele fonduri şi asta doar pentru că sunteţi colegi de partid şi  prieteni de familie cu primarul.

Un lucru este cert. Dacă Cluj24h.ro ar minţi, sau ar scrie lucruri neadevărate, nedocumentate, atunci nu aceasta ar fi reacţia unui om care ştie că celălalt minte. Nu aţi pune să fie urmăriţi sau hărţuiţi „unii ziarişti” care vă deranjeză.

Citeşte şi:

Exclusiv: Cum a accesat Primăria Floreşti fonduri europene pentru ca o parte din bani să ajungă în buzunarul colegului de partid?

[Video] Ceartă în Consiliul Local Floreşti: Căminul Cultural din Tăuţi, o nouă reabilitare? Cine face bani din asta?

3 COMENTARII

  1. Asa este, Irimies se da mare constructor dar are doar contracte pe bani publici. Nevasta-sa vine in fiecare an sa ne ciripeasca pe scena. Ne-am saturat de ea, chiar nu exista alt prezentator la eveniment? Tot evenimentul e organizat de o firma de casa de unde isi impart ei dupa aia banii. Stim noi florestenii mai vechi cum merge treaba, dar daca spui ai probleme. In constructii e mafia si mai mare unde Ladariu e capul. Multi au primit amnintari pentru ca au spus. Stim cat e de mare mafia la Floresti astia is capabili de multe ca sunt niste gunoaie. Trebuie sa ii curete DNA o data.

  2. Felicitari. Sunteti singurul ziar care spune si ceva de rau despre Sulea. Un motiv suficient pentru mine sa va citesc zilnic de acum inainte. Sper sa continuati.

    • Multumesc pentru apreciere si pentru ca cititi Cluj24h.ro. Vreau insa, ca un lucru sa fie foarte clar:acest ziar nu exista si nu traieste pentru ca sa scrie de rau despre domnul primar Sulea. Acest ziar, din pacate sau din fericire exista pentru a informa cetatenii corect si documentat despre ce se intampla in comunitatea lor. Nu voi menaja niciun politician in detrimentul cetateanului de rand.

Comentariile sunt închise.

Articole Noi