Ministerul Educaţiei: “Subiectele evaluării naţionale au fost de dificultate medie”

elevi, invatatDupă ce mai mulţi părinţi şi elevi au reclamat dificultatea subiectelor de la Limba şi Literatura Română primite la evaluarea naţională prin care au trecut elevii de clasa a VIII-a, Ministerul Educaţiei vine şi se apară: “Subiectele au fost de dificutate medie”.

Mai exact, elevii şi părinţii au reclamat faptul că subiectele primite la disciplina Limba şi literatura română au fost foarte grele pentru copiii lor, ba chiar mai mult, unii dintre părinţi au cer şi demisii pentru acest lucru.

Ministerul Educaţiei vine cu precizări în apărarea sa şi spune că subiectele nu au fost grele şi că dovadă stă chiar faptul că peste 73% dintre elevii claselor a VIII-a ce au susţinut testarea au obţinut note peste 5.

“Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că subiectele la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, sesiunea iunie 2014, au fost realizate în concordanţă cu programa şcolară parcursă de elevi şi cu prevederile metodologiei de examen. De asemenea, subiectele au avut un nivel de abordare mediu, aşa cum a demonstrat-o procentul ridicat de elevi care au obţinut medii peste 5 (73,1%).

În plus, pe lângă pregătirea constantă de la clasă, susţinută de cadrele didactice, MEN a oferit elevilor modele de subiecte similare cu acelea pe care le-au avut de rezolvat, încă de la sfârşitul lunii octombrie 2013, când au fost publicate pe site-ul http://subiecte2014.edu.ro.

Prin simulările naţionale, la care au participat toţi elevii de clasa a VIII-a, MEN a avut ca obiectiv familiarizarea acestora cu situaţia de examen.

Ca o menţiune specială, sublinem că în baremul pe care îl găsiţi anexat, este precizat încă de la început: „Se punctează oricare alte formulări/modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.” Cu alte cuvinte, baremul a permis corectorilor să puncteze elevii pentru orice descriere corectă, în temă, a subiectelor tratate”, se arată în comunicatul de presă transmis de către reprezentanţii ministerului.