Licitaţia privind concesionarea serviciului de salubrizare stradală şi deszăpezire din municipiul Cluj-Napoca – anulată

gunoi florestiProcedura de licitaţie deschisă având ca obiect „Concesionarea serviciului de salubrizare stradală şi deszăpezire din municipiul Cluj-Napoca” a fost anulată. Motivul îl constituie faptul că nu au fost îndeplinite criteriile de eligibilitate (documente de calificare/ tehnic / financiar)  de cel puţin 3 ofertanţi, pe fiecare lot în parte (sector I şi sector II), conform art 29 alin (9) din Legea  nr. 51/2006- a serviciilor comunitare de utilităţi publice. Caietul de sarcini a fost realizat în conformitate cu Ordinul nr. 111/2007, emis de Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor Comunitare.

Pentru lotul 1, toate cele 3 oferte depuse au fost declarate neconforme/ inacceptabile, iar pentru lotul 2, două oferte au fost declarate admisibile, iar 4 oferte au fost declarate neconforme/ inacceptabile. Printre motivele pentru care ofertele au fost respinse sunt: modificarea procentului redevenţei ofertate iniţial şi implicit a propunerii financiare, neîndeplinirea unor cerinţe minime de calificare solicitate prin Fişa de date a achiziţiei, neîndeplinirea unor cerinţe stabilite prin caietul de sarcini, nejustificarea unor elemente din propunerea tehnico-financiară (de exemplu- nejustificarea consumului de combustibil). Rezultatul procedurii poate fi contestat până joi, 18 iunie 2015.

Pentru această licitaţie au fost depuse următoarele oferte :

Lot 1/sector 1

1. S.C. BRAI- CATA SRL Braila

2. S.C. SUPERCOM SA

3. S.C. ROSAL GRUP SA

4. Asocierea SC RETIM Ecologic Service SA cu RER Ecologice SRL – ofertă respinsă în cadrul şedinţei de deschidere a ofertelor datorită faptului că garanţia de participare nu a fost constituită în numele asocierii ofertante, ci doar în numele SC RETIM ECOLOGIC

Lot 2/sector 2

1.S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU SA

2.Asocierea SC RER ECOLOGIC SERVICE BUZAU SA , RER ECOLOGIC SERVICE ORADEA SA

3. Asocierea SC POLARIS M HOLDING SRL, SC IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT Bucuresti – filiala Costinesti S.R.L. Si SC SERVICII DE SALUBRITATE BUCURESTI SA

4. S.C. SUPERCOM SA

5. S.C. ROSAL GRUP SA

6. Asocierea S.C. BRANTNER SERVICII ECOLOGICE S.A., COMPANIA DE SALUBRITATE BRANTNER VERES S.A. SERVICE SRL.

Singurele oferte admisibile depuse au fost pentru lotul 2: Asocierea SC RER ECOLOGIC SERVICE BUZAU SA , RER ECOLOGIC SERVICE ORADEA SA şi cea a Asocierii S.C. BRANTNER SERVICII ECOLOGICE S.A., COMPANIA DE SALUBRITATE BRANTNER VERES S.A.

Criteriul de atribuire stabilit a fost „Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, în ceea ce priveşte preţul ofertei (în proporţie de 99,9%) şi redevenţa (în proporţie de 0,1%). Menţionăm faptul că Primăria Cluj-Napoca a demarat prima procedură de concesionare a serviciului de salubrizare stradală şi deszăpezire în 24 septembrie 2013, prin anunţul cu nr. 2378, procedura fiind anulată. Licitaţia actuală a fost publicată pe SEAP prin anunţul cu nr. 2608 din 17.02.2015.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj