Incredibil! A vrut să intre în coşul de gunoi, şi-a dat seama că nu încape, dar a lăsat deşeurile pe trotuar

gunoaieÎn comuna Floreşti este des întâlnit fenomenul de „n-am loc”, adică n-am loc de semnele rutiere, n-am loc de tomberoanele de gunoi, de fapt n-am loc de nimic ce înseamnă civilizaţie. 

Pe lângă faptul că în comuna Floreşti există o gravă problemă în ceea ce înseamnă salubrizarea, putem observa că există o problemă şi în ceea ce înseamnă civilizaţie.

Unii cetăţeni se plâng de faptul că nu sunt ridicate deşeurile decât, poate o dată pe săptămână, mai există şi cetăţeni care n-au reuşit o viaţă întreagă să înveţe că ambalajele şi alte categorii de deşeuri nu se aruncă pe jos, acum îi avem şi pe cei care nu lasă gunoaiele în coşurile special amenajate. Ba mai mult, unii distrug aceste coşuri fiind extrem de revoltaţi de existenţa lor.

gunoaie 1În staţia de autobuz de pe strada Eroilor, deşeurile aruncate în coşurile de gunoi au fost scoase şi aruncate pe trotuar. În staţie se află amplasate două astfel de coşuri, dar cel mai probabil acestea au fost golite recent, pentru că lângă un stâlp sunt doi saci cu deşeuri ce aşteaptă să fie ridicaţi. Dată fiind situaţia, nu putem decât să ne gândim că propabil, un cetăţean ce nu îşi găsea locul în staţia de autobuz, a vrut să intre în coşul de gunoi, a scos gunoiele din el, dar cum şi-a dat seama că nu încape, a ieşit nervos şi a plecat fără să pună gunoiele înapoi şi nici măcar coşul nu l-a închis, aşa cum l-a găsit.

gunoaie 2Acest articol este unul de tip pamflet, dar care îşi propune să tragă un semnal de alarmă asupra unor gesturi, uneori mărunte, care nu vor face cinste unei comunităţi niciodată.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj