Floreștenii și-au arătat încă o dată nemulțumirea privind consultarea populației în domeniul contrucțiilor.

cl floresti 9 Ian 2018 1Şedinţa de ieri a Consiliului Local Floreşti a oferit un exemplu de cum nu trebuie să decurgă o întrunire a unui legislativ de la nivel local. Un model negativ privind lipsa de comunicare între aleşi şi alegători, precum şi un primar pe care îl lasă nervii şi vorbeşte răstit, zeflemitor şi ironic cu oamenii a căror destine le conduce ca şi edil şef.

Cum este posibil ca întrebărilor oamenilor cu privire la problemele ce ţin de construcţii de blocuri într-o zonă de case să nu se răspundă în termenul legal şi înainte de şedinţa în care se votează respectivele PUD-uri sau PUZ-uri? Am văzut modul halucinant în care arhitectul Alexandru Lădariu, cel care conduce biroul de urbanism din Primăria Floreşti, recunoştea că răspunsurile la întrebările domnului Bogdan se află la dosarul de la primărie şi că nu i-au fost comunicate!

”În data de 10.10 2017 am depus o sesizare împreună cu niște vecini prin care vă atrăgeam atenția că sunt în proces de aprobare mai multe locuințe, în care vorbeam de o subdimensionare a străzii Dumitru Tăuțan în capăt Tera și cu acces în acel cartier și incapacitatea de a prelua traficul, lipsa trotuarelor, a spațiilor verzi, a spațiilor de joacă. Conform Legii trebuia să primim răspuns în 10 zile sau maxim 30 de zile cu condiția înștiințării în scris despre acest fapt. Încă nu am primit niciun răspuns la această solicitare.”, a spus la ședință domnul Bogdan.

Alexandru Lădariu consideră că răspunsul este oferit dar se află la dosarul privind construcția în cauză la consultarea populației unde este consemnat că semnatarii nu sunt de acord cu respectiva construcție chiar dacă solicitanților nu li s-a oferit un răspuns oficial.

“Aveți la dispoziție răspunsurile la toate problemele pe care dumneavoastră le-ati ridicat. Se găsesc la dosar împreună cu consemnarea în fișa pentru consultarea populației, faptul că dumneavoastră nu sunteți de acord cu această construcție și aveți și răspunsul la celelalte puncte. De la ședința trecută și până astăzi răspunsul a fost făcut. Nu, încă nu a fost trimis către dumneavoastră”.

Cum se poate să se facă blocuri pe Şesul de Sus fără o consultare transparentă a vecinilor? Fără un proces normal şi transparent în care cei afectaţi de aceste construcţii să nu fie nevoiţi să vină revoltaţi în şedinţa de consiliu local ! Uite că se poate, mai ales când constructorul este un consilier local de la UDMR care ajută la formarea majorității primarului în Consiliul Local. O incompatibilitate cât un bloc din punct de vedere moral.

La ședința din 28 decembrie 2017 un alt cetățean semnala faptul că nu i s-a răspuns unei solicitări scrise și l-a rugat pe șeful biroului de urbanism ca solicitările cetățenilor să nu fie considerate consultări ale populaței.

“Noi am făcut o adresă către Primărie prin care am solicitat ca la orice dezbatere să fim invitați în calitate de vecini direct afectați. În primărie s-a considerat că solicitarea prin care noi cerem să fim informați, a fost considerată ca realizată etapa de informare publică. Nu este posibil așa ceva. Vrem să avem dezbateri! Invitați-ne, venim! Discutăm și cu beneficiarul. La fața locului nu a fost nici măcar afișată o pancartă cu PUZ-ul în lucru conform legislației în vigoare. Vă rog foarte mult să nu permiteți abuzuri de genul acesta”.

Cum se poate ca primarul să spună că-i invită pe oamenii revoltaţi în audienţă la instituție, iar oamenii să spună disperaţi că nu au fost primiţi până acum şi că primarul minte?! Acelaşi primar care în urmă cu o şedinţă spunea că audienţele se fac ierarhic şi la el se ajunge ultima dată.

Cum se poate ca primarul să spună către oameni: „Puneţi întrebări ca procurorii!”? Haosul urbanistic din Floreşti continuă, sunt aprobate blocuri cu sute de apartamente, cum este proiectul celor de la ONCOS, în ciuda faptului că o adresă semnată de arhitectul şef al Consiliului Judeţean Cluj şi de preşedintele Alin Tişe, atestă faptul că Floreştiul nu mai are un PUG în vigoare de un an de zile!

Cl Floresti 28 dec 2017Primarul răspunde nervos: „Unii se cred mai şmecheri, mai deştepţi!” În şedinţa din 28 decembrie primarul explica unui locuitor, Stoicovici Tudor, care venise la şedinţă să se plângă de construcţia unor blocuri în proximitatea casei lui că „viaţa implică compromisuri”.

Oare câte compromisuri trebuie să mai înghiţim noi ca şi floreşteni? Oamenii vin panicaţi la şedinţa de consiliu pentru a stopa urbanismul sălbatic care s-a dezvoltat şi continuă să se dezvolte în comuna Floreşti. Construcţii haotice de blocuri, fără drumuri de acces, fără trotuare, fără alei asfaltate care a generat un trafic de coşmar.

Şi ce ne facem cu noroiul, domnule primar? Noroiul şi mizeria găsită la tot pasul, lipsa unui contract de deszăpezire şi de salubritate stradală, canalizarea care refulează pe stradă, lipsa locurilor de parcare la cimitir şi la grădiniţă, staţii de autobuz neasfaltate, utilităţi subdimensionate şi lista ar putea continua.

Cât „costă”, domnule primar „compromisurile” pe care trebuie să le acceptăm în viaţă?

Daniel Meze,

locuitor al comunei Floreşti

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj