Floreşteni, nu uitaţi că mâine se dezbate bugetul comunei. Spuneţi de ce are nevoie comuna şi ce ar trebui cuprins în buget!

primaria floresti
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

Primăria comunei Floreşti a lansat în dezbatere publică bugetul comunei. Floreştenii sunt aşteptaţi marţi, 19 ianuarie 2016, la ora 18.00, în sala de consiliu de la Primărie pentru a aduce la cunoştinţa reprezentanţilor instituţiei care sunt nevoile locuitorilor.

Conform unei postări ale edilului comunei, proiectul de buget pe anul 2016 este proiectat pe managementul unei sume de 108,258 milioane lei. Venituri de 58,660 milioane lei, excedentul de 1,926 milioane lei plus creditul bancar revolving de 47,672 milioane lei, care însă se închide în totalitate prin realizarea Drumului de Ocolire pe partea de Sud. Este o propunere a Primarului şi Executivului Primăriei Floreşti, care va avea nevoie de votul Consiliului Local.

Practic din bugetul pe 2016, de 60,587 milioane lei, exceptând creditul, dirijăm spre INVESTIŢII 40,656 milioane lei, adică 67% din buget. Şi, bineînţeles, întregul credit bancar revolving este destinat strict investiţiilor. Aşadar continuăm politica anilor trecuţi de maximizare a cheltuielilor cu Investiţiile. Am redus la minim cheltuielile de funcţionare şi da, ne asumăm un risc, dar Investiţiile sunt absolut necesare pentru a aduce plus valoare comunei şi pentru dezideratul oferirii unui trai cât mai normal floreştenilor.
Legat de excedent, acesta reprezintă de exemplu, lucrări din proiecte, licitate, cuprinse în bugetul pe 2015, în curs de executare dar, din varii motive, neexecutate încă de cîştigătorul licitaţiei şi, normal, neplătite de beneficiar adică Comuna Floreşti sau lucrări care au intrat în faza de licitare la finele anului trecut dar sunt încă neadjudecate sau nefinalizate şi bineînţeles proiectele multianuale, precum Şcoală sau Grădiniţa ori Trecere în subteran cabluri pe Avram Iancu. Punctez şi faptul că în propunerea de Buget sunt incluse şi capitolele bugetare aferente diferitelor programe europene cu destinaţie specificată. Legat de capitolul Cheltuieli, Lista Obiectelor de Investiţii pe 2016 este una amplă, ea cuprinzând 31,317 milioane lei la Lucrări în CONTINUARE şi 9,239 milioane lei la LUCRĂRI NOI, adică un total de 40,656 milioane lei. La care se adaugă Realizarea Drumului de Ocolire pe partea de Sud, unde avem creditul de 47,6 milioane lei, spune primarul comunei.

În ceea ce priveşte Lucrările ÎN CONTINUARE amintesc
– Continuare construire Grădiniţă şi Şcoală,
– Trecere a reţelelor electrice din montaj aerian în montaj subteran
– Trotuar Avram Iancu şi Luna de Sus
– Sistem de supraveghere video pentru creşterea siguranţei
– Extindere reţea canalizare, racorduri canalizare menajeră
– Extindere Iluminat Public, reţele
– Modernizare Strada Eroilor
– Reabilitare completă străzi
– Pistă biciclete
– Semaforizare DN1
– PUZ Dealul de Jos
– Mobilier Remiza PSI
– Reabilitare Cămin Tăuţi
– Creare Centru de Excelenţă copii şi Club pentru persoane vârstnice
– Sala de Sport Şcoala Gheorghe Şincai
– Amenajare sediu Primărie şi Curte
– Exproprieri

La Capitolul Lucrări NOI, punctez:
– Realizare Drum de Legătură SUD
– Modernizare Drum de Exploataţie Agricolă NORD
– Cabinete Medicale Şcolare Cetatea Fetei
– Construire Creşă
– Creare Locuri noi de Joacă
– Concurs de Soluţii Amenajare Poligon
– Gard protecţie, sistem de încălzire Baza Unirea
– Execuţie Capelă Luna de Sus
– Iluminat public Drum de legătură SUD
– Întocmire PUG Comuna Floreşti
– Staţie pompare apă potabilă str Someşului / Stadionului

Cetăţenii comunei Floreşti au mâine ocazia să meargă în faţa edilului şi să îi spună care sunt adevăratele nevoi ale comunei în care ar trebui investiţi banii sau accesaţi.

 

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj