UPDATE: Consiliul Județean și Primăria Florești au eliberat autorizațiile de construire pentru drumul de legătură Florești- Cluj Napoca

poza plan proiect centura sud florestiPreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat astăzi, 15 septembrie 2017, autorizația de construire pentru obiectivul „Drum de legătură varianta sud – comuna Florești, județul Cluj, între kilometri 2+272 și 2+678,115”. Este vizat astfel un sector de drum care vine în prelungirea celor 2,272 kilometri ai centurii de sud, respectiv tronsonul care începe din spatele complexului comercial, locație în care vi fi amenajat un sens giratoriu, și se continuă până la intersecția cu drumul Sfântul Ioan.

            „Fiind un obiectiv de importanță majoră pentru zeci de mii de clujeni, am tratat cu maximă celeritate cererea adresată în această dimineață de primăria comunei Florești, astfel încât, în cel mai scurt timp, am reușit să eliberăm această autorizație absolut necesară în vederea demarării execuției lucrărilor de construire al întregului traseu al centurii”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

            Durata de execuție a lucrărilor de edificare a centurii de sud a Floreștiului este de maximum 24 de luni, termen care curge de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

tiseUPDATE: Pentru a nu exista dubii, primarul comunei Florești a postat pe pagina de facebook o informație care vine să completeze comunicatul de la Consiliul Județean. Astfel, pentru ca lucrurile să fie clare, autorizația pentru drumul de legătură dintre comuna Florești și Municipiul Cluj-Napoca există în întregime. Practic, Consiliul județean a autorizat partea de drum care se afla pe raza municipiului Cluj-Napoca iar Primăria comunei Florești a autorizat partea de drum care se află pe raza comunei Florești.

Mai multe persoane au înțeles greșit comunicatul din partea CJ Cluj, dat fiind faptul că Primăria Florești nu s-a sinchisit să comunice oficial ceva în acest sens (sau poate nu pentru Cluj24h.ro căci nu am primit niciun comunicat în acest sens). Se pare că nici către cetățenii comunei din moment ce și-au arătat nemulțumirea chiar pe pagina de facebook a președintelui Consiliului județean Cluj. Mulți au înțeles că drumul se va realiza pentru început, doar pe sectorul autorizat de Consiliul județean, astăzi.

Iată ce a declarat primarul comunei pe pagina de facebook legat de acest aspect. De altfel, nu a uitat să arunce și o „pastilă” pentru cei care au înțeles greșit situația și nu din vina lor ci dintr-o proastă comunicare a instituțiilor. Mai mult, poate că dacă ar fi specificat (sau reamintit) și Consiliul Județean în comunicat de existența autorizației de la Florești (mulți nu s-au gândit la faptul că procedura de autorizare va fi împărțită ci că se va da o autorizație doar din partea CJ pentru că vorbim de un drum care trece pe două UAT-uri).

autorizatie drumDragii mei dragi, Ei, bun, iată, acum avem și Autorizația de Construire pentru bucățica de aprox 400 m de pe raza UAT Cluj Napoca a Drumului de Ocolire de pe partea de Sud. Autorizația pentru 99% din drum, cat e pe UAT Florești, e eliberata de azi-maine un an. Ordinul de incepere lucrari de ….ani ! Avem autorizare pentru ÎNTREG drumul, și de la Primăria Floresti si de la Consiliul Judetean (carora le multumesc). Exproprierile efectuate, sumele puse la dispozitia expropriatilor prin banca. Culoarul de drum, INTREG SI COMPLET, inregistrat ca atare, expropriat, curat, la Cadastru. Am expropriat si virat si sumele pentru terenul de pe UAT Cluj Napoca. Am eliberat si acolo culoarul. MAI AVEM NEVOIE DE UNA BUCATA EXECUTANT CARE SA ISI ASUME CEEA CE A OFERIT IN LICITATIE SI SA SE APUCE DE LUCRU. Sau acum oare ce mai e baiul ? Vreun sit arheologic de reptilieni care nu e OK? Sau vreun colt de drum care e la 89,9 grade si nu la 90

În continuare, declarația primarului ridică niște semne de întrebare pe care nu ar fi rău dacă le-ar lămuri:

  1. „Autorizația pentru 99% din drum, cat e pe UAT Florești, e eliberata de azi-maine un an. Ordinul de incepere lucrari de ….ani !” Cum este posibil să existe ordinul de începere al lucrărilor din 2016 (vă amimtiti cu toții înainte de campania electorală) sau de ani dacă așa spune domnul primar, nu-l contrazicem, înaintea autorizației de construire?
  2. Cum este posibil să existe autorizația de construire de „azi-mâine un an” dacă în urmă cu un an nu existau expropreirile?

Prin urmare, cei care au înțeles greșit comunicatul de astăzi și și-au manifestat nemulțumirea în mediul online au făcut-o din cauza proastei comunicări sau chiar a inexistenței ei și pe bună dreptate.

Un comunicat oficial din partea Primăriei Florești primit de presă din 26 mai 2016 face referire la predarea amplasamentului și începerea lucrărilor la drum.

Cum este posibil dacă nu exista autorizația? Cum a predat amplasamentul dacă despre exproprieri se discuta în Consiliul local din luna iulie 2016?

Și dacă este să luăm cronologic toate declarațiile primarul ne vom prinde urechile.

Păcat că floreștenii acceptă să fie tratați așa….

tise 1 tise 2 tise 3