Ce sa fac, doctore? Afla totul despre Infectia de tract urinar

infectieInfectia de tract urinar reprezinta localizarea unui agent infectios la diferite nivele ale aparatului urinar, deseori manifestandu-se printr-o simptomatologie specifica.

Clasificarea infectiei de tract urinar

• joasa: infectia se localizeaza la nivelul uretrei si vezicii urinare (uretrita, cistita acuta)

• inalta: infectia se localizeaza la nivelul rinichiului (pielonefrita acuta)

Cauzele infectiei urinare

Cei mai frecventi germeni cauzatori de infectii urinare sunt bacteriile gram negative, din familia Enterobacteriilor, care populeaza colonul in mod normal, Escherichia Coli fiind principalul reprezentant. Alti germeni mai rar intalniti sunt Klebsiella, Enterobacter, Proteus, Pseudomonas aeruginosa, Streptococ, Stafilococ, Neisseria, Clostridium dificille, Candida albicans (fungi), Trichomonas vaginalis, Entamoeba hystolitica (protozoare).

Infectia se produce frecvent prin contaminarea aparatului urinar cu bacterii existente in materiile fecale. Calea de patrundere este majoritar ascendenta, la nivelul uretrei. La nou-nascut si la sugar contaminarea se poate realiza si hematogen de la anumite focare infectioase din apropiere: omfalita (infectia de la nivel ombilical), celulita (infectii ale pielii), otite, bronhopneumonii, meningite etc.

Exista anumiti factori care favorizeza infectia urinara: igiena precara in zona organelor genitale externe, malformatii ale tractului urinar (hipospadias, valva de uretra posterioara, sindromul de jonctiune pielo-ureterala, rinichi polichistic, malformatii ureterale), lungimea uretrei (infectiile urinare sunt mai frecvente la fete din cauza uretrei mai scurte decat la baieti), deficite imunologice, boli metabolice (litiaza urinara, diabet zaharat).

Simptomatologia infectiei urinare se rezuma la 2 mari sindroame:

Sindromul urinar – se manifesta prin:

• disurie – senzatie de disconfort, durere, arsura in timpul mictiunii

• poliurie, polakiurie – urinare frecventa, insa in cantititati mici

• urgenta la mictiune

• tenesme vezicale – necesitatea ineficienta si deseori dureroasa de a urina

• enurezis – pierderea involuntara de urina

• hematurie – prezenta unei urini inchise la culoare, rosiatica

Sindromul infectios sistemic:

• febra cu diferite valori (la nou-nascut si sugar este evocatoare febra inalta cu valori peste 39-40°C)

• tulburari digestive – greturi, varsaturi, scaune modificate

• refuzul alimentatiei cu deshidratare in cazurile severe

• stagnare ponderala

• manifestari neurologice – iritabilitate, somnolenta, convulsii

Exista cateva particularitati ale simptomelor, in functie de grupa de varsta:

• la nou-nascut: infectiile de tract urinar sunt mai frecvente la sexul masculin, asociindu-se cu stagnare/scadere in greutate, refuzul alimentatiei, semne de deshidratare, meteorism abdominal, varsaturi, agitatie/somnolenta, convulsii febrile, icter, septicemie (diseminarea infectiei in sange)

• la sugar: afecteaza frecvent sexul feminin, episoadele infectioase se insotesc de febra sau subfebrilitati, tulburari digestive, refuzul alimentatiei, se remarca uneori modificari de culoare si miros a urinii

• la copilul peste 1 an: simptomatologia tinde sa diminueze progresiv, insa pot aparea oricare dintre simptome, mai frecvent cele urinare (modificari de culoare si miros, disconfort la urinare)

• la copilul mare, adolescent: simptomatologia este asemanatoare cu cea de la adult Cistita acuta sau infectia urinara joasa se manifesta frecvent prin absenta febrei si predominanta semnelor urinare: urinare fecventa, disconfort, usturime in timpul mictiunii, polakiurie, poliurie, modificari de culoare a urinii.

Pielonefrita acuta sau infectia urinara inalta se caracterizeaza prin prezenta febrei, deseori cu valori mari, peste 39°C, durere lombara si simptome urinare.

Diagnosticul se bazeaza pe datele clinice, simptomatologie si examinarile de laborator.

Examenul sumar de urina si urocultura sunt elementele principale in confirmarea infectiei de tract urinar.

Recoltarea corecta a urinii contribuie la un diagnostic cert. Aceasta se va efectua dupa toaleta locala riguroasa a zonei, care va fi spalata cu apa si sapun, apoi curatata cu un tampon steril cu Rivanol. Proba de urina se recolteaza din jetul urinar mijlociu (preferabil urina de dimineata) sau direct din vezica urinara, prin intermediul unui cateter vezical sau punctie suprapubiana.

La nou-nascut si la copilul mic recoltarea este putin mai dificila, utilizandu-se niste pungi sterile speciale care se ataseaza local si in care se recolteaza urina. Aceste pungute nu vor fi tinute mai mult de 30 minute atasate, deoarece are loc contaminarea acestora. Daca in acest interval nu se reuseste recoltarea urinii in punguta, aceasta va fi inlocuita cu una noua si se va repeta acelasi procedeu. Urina va fi trimisa la un laborator specializat intr-un interval cat mai scurt de la recoltare (30-60 minute) sau poate fi pastrata la frigider maxim 24 ore.

In cazul in care la examenul sumar de urina si in sedimentul urinar se confirma prezenta leucocitelor, a hematiilor, cilindrilor leucocitari, a celulelor epiteliale plate si/sau a corpilor cetonici, diagnosticul de infectie urinara este probabil.

Urocultura pozitiva insa stabileste diagnosticul cert prin decelarea agentului patogen implicat. Valorile care depasesc 100.000 ufc/ml in urina recoltata din jetul urinar, vor confirma infectia. In cazul probelor recoltate direct din vezica prin punctie sau cateterism vezical, orice prezenta microbiana are semnificatie patologica. Valori sub 10.000 ufc/ml semnifica frecvent contaminarea probei si in acest caz se recomanda repetarea recoltarii probei. Infectarea simultana cu doua sau mai multe specii microbiene este neobisnuita, infectiile de tract urinar sunt cauzate, de regula, de o singura specie.

Investigatii paraclinice – alte investigatii complementare pot veni in sprijinul diagnosticului:

• semne de infectie in probele de sange – VSH, PCR, leucocite crescute

• anemie, deshidratare, afectarea functiei renale (uree, creatinina crescuta)

• hemoculturi – pot decela prezenta agentului microbian in sange in caz de septicemii

• ecografia renala poate evidentia modificari ale parenchimului renal (hidronefroza), calculi prezenti in diferite segmente ale tractului urinar, modificari ale vezicii urinare

• radiografia abdominala – evidentiaza modificari de structura sau de localizare a rinichilor, prezenta calculilor radioopaci

• scintigrafia – consta in injectarea unor substante marcate radioactiv (Tc99m-DMSA, DTPA), care prin eliminarea din organism exclusiv renala ofera informatii despre anatomia si functionarea rinichilor

• cistografie mictionala retrograda – se realizeaza la copiii la care exista suspiciunea de reflux vezico-ureteral, adica refluarea ascendenta a urinii din vezica pe uretere si chiar pana la rinichi, contribuind astfel la diseminarea infectiei; procedura consta in introducerea unei substante de contrast in vezica prin intermediul unei sonde urinare si efectuarea unor radiografii in dinamica (inainte, in timpul si dupa mictiune) pentru a surpride un evetual reflux al urinii

• urografie intravenoasa – consta in administrarea intravenoasa a unei substante de contrast si monitorizarea radiografica a filtrarii acestei substante la nivel renal; se efectueaza in caz de suspiciune de hidronefroza (dilatarea intrarenala sau a ureterelor), jonctiune pielo-ureterala (ingustarea la nivelul emergentei ureterului din rinichi)

• biopsia renala – este rareori utilizata la copil, se efectueaza in suspiciuni de sindrom nefrotic, glomerulonefrite, diverse nefropatii

Tratament

• spitalizare in cazul copiilor mici si a formelor severe de infectie, rehidratare prin perfuzii si terapie administrata intravenos

• antibioterapie specifica in functie de antibiograma, care evidentiaza sensibilitatea agentului

infectios la diverse antibiotice; se utilizeaza preparate precum Ampicilina, Amoxicilina,

Cefalosporine, Trimetoprim + Sulfametoxazol, Acid nalidixic pe o durata de 7, 10 sau 14 zile, in funtie de severitatea infectiei, cu repetarea uroculturii la 3 zile de la initierea tratamentului sau la finalizarea acestuia

• terapia febrei cu antitermice precum Ibuprofen, Paracetamol, Algocalmin

• antiseptice urinare (Urinal, Uricol, Urinex, Uractiv etc.)

• consum crescut de lichide (apa plata, ceai de merisoare, ceai din cozi de cirese, coada-soricelului)

Prevenirea infectiilor de tract urinar

• igiena locala riguroasa – dupa defecatie, preferabil si dupa mictiune, se efectueaza toaleta locala cu apa calda si sapun, apoi stergerea zonei dinspre anterior spre posterior (dinspre uretra spre anus) pentru a preveni contaminarea cailor urinare cu flora colonului

• evitarea servetelelor si a sapunurilor parfumate pentru igiena locala

• golirea periodica si completa a vezicii – renuntarea cat mai precoce la scutece, educarea copilului de a folosi periodic toaleta, folosirea unor tehnici de relaxare a copilului in timpul mictiunii pentru a goli complet vezica

• tratamentul constipatiei cand aceasta exista

• consum crescut de lichide sub forma de apa plata, ceaiuri, sucuri de fructe

• purtarea unor haine cat mai lejere, lenjerie din bumbac

• in cazul infectiilor urinare care apar pe fond malformativ, se indica terapie antibiotica profilactica si in afara episoadelor infectioase, in doze mai reduse decat tratamentul standard

• copiii care prezinta infectii urinare recurente vor necesita investigatii paraclinice suplimentare pentru decelarea unor eventuale malformatii urinare