Câţiva cetăţeni s-au adunat astăzi în faţa sediului Băncii Naţionale Române din Cluj-Napoca pentru a protesta împotriva situaţiei create de creşterea francului elveţian. Mulţi dintre cetăţenii ce au accesat credite în moneda franului elveţian se află astăzi, în imposibilitate de a-şi mai putea plăti ratele.
Datorită faptului că protestul a fost unul spontan, nu s-au adunat foarte multe persoane, însă acele câteva familii care au venit şi-au adus şi copiii cu ei. O echipă de jandarmi s-a deplasat la faţa locului pentru a supraveghea manifestarea ce a durat aproximativ 2 ore. Organizatorii iau în calcul organizarea unei manifestări mai ample dacă nu se face nimic în privinţa acestei probleme.
„În 2007, plăteam o rată de 2000 lei, în prezent am o rată de 4500 lei, cum să pot să o plătesc când venitul nostru al familiei, este mai mic decât rata?”, întreabă Florin, unul dintre participanţii la manifestare.
” Am luat credit în CHF pentru că era singurul la care mă încadram, nu mai pot sa-mi plătesc ratele pentru că valoarea francului a crescut aşa de mult şi nimeni nu intervine. Chiar nu vă pasă de noi?”, adaugă şi Adrian.
În semn de protest, cei prezenţi la manifestare au adunat pe scările de la intrarea în sediul Băncii Naţionale, cheile de la apartamentele cumpărate, apartamente pentru care foarte mulţi s-au băgat în rate la bănci.
„Am un proces deschis cu ANPC la Tribunalul Bucureşti, pentru comisioanele abuzive pe care OTP-ul mi le-a aplicat, se amână mereu şi mereu termenele de judecată. Oare de ce? Influenţa să fie aşa de puternică?”, ne povesteşte George.
Vă reamintim faptul că în urmă cu aproximativ o săptămână valoarea francului elveţian a crescut, astfel că în prezent situaţia este una critică. Vineri, cursul francului elveţian, conform ZF.ro s-a plasat la 4,4228 lei, în urcare cu 2,2% faţă de joi, când a fost cotat la 4,3287 lei, în creştere cu 15,7% faţă de miercuri.
Deşi s-au purtat câteva discuţii pe această temă, până în acest moment nici Guvernul nu a reuşit să aducă soluţii concrete care să ducă la scăderea ratelor celor care s-au împrumutat în moneda elveţiană.
Citeşte şi:
Am luat credit in Franci pentru ca in alta moneda au spus ca nu ne încadrăm.In anul 2008 aveam o rata de 1700 RON acuma trebuie sa plătim 3600 RON ,suntem chiar bătaie de joc