Adi Dohotaru va alerga mâine, 120 de km în sprijinul campaniei „Salvaţi Roşia Montană”

Adrian Dohotaru SRMAdran Dohotaru, activist clujean, va parcurge 15 august, aproape 120 de km din Cluj până la Roşia Montană, în sprijinul campaniei „Salvaţi Roşia Montană”.

Alerg la Roşia Montană, prin Apuseni şi pe Valea Arieşului, atât pe drumuri circulate, cât şi pe altele mai puţin bătute, din următoarele motive:

 

  1. Ultra-maratonul meu este un omagiu adus locuitorilor din Roşia Montană şi activiştilor din campanie care mai bine de un deceniu au rezistat în faţa unui proiect minier cu consecinţe dezastruoase pentru regiune din punct de vedere ecologic, cultural şi social;

  2. Prin parcurgea într-o zi a distanţei arăt şi cât de apropiate sunt cele două localităţi, de fapt, şi cât de afectaţi putem fi cu toţii în cazul unei deversări;

  3. La un alt nivel, aerg şi pentru a arăta că ecologia şi economia derivă din aceeaşi rădăcină grecească (oikos), motiv pentru care societatea noastră trebuie să se bazeze pe modele distributive mai echilibrate cu ciclurile naturii faţă de actualul model bazat pe acumularea iraţională de capital.

Vă reamintim faptul că au fost organizate de-a lungul timpului mai multe proteste sub sloganul „Salvaţi Roşia Montană”, însă anul trecut, când Guvernul a dat acordul pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană, foarte mulţi oameni au ieşit în stradă pentru a opri exploatarea celor de la Gold Corporation.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj