Miercuri, 03 aprilie a.c., în Parcul Central din Cluj-Napoca, zona Cazino, cu prilejul sărbătoririi Zilei Jandarmeriei se desfăşoară, începând cu ora 12.00, mai multe manifestări dedicate acestui eveniment.
Programul pregătit cu această ocazie va cuprinde printre altele:
oficierea unui ceremonial religios de către ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit ANDREI;
prezentarea unor exerciţii demonstrative cu câinii de serviciu;
tir cu armament airsoft;
ateliere de prezentare a tehnicii din dotarea Jandarmeriei;
demonstraţii de mânuire a armamentului de tip drill-team;
standuri de prezentare a ofertei educaţionale
INFORMAŢII DE BACKGROUND
În acest an, la data de 03 aprilie, se sărbătoresc 169 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Arma jandarmeriei a fost întemeiată de Domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, prin semnarea „Legiuirii Pentru Reformarea Corpului Slujitorilor în Jandarmi” la 3 aprilie 1850, moment care marchează naşterea Jandarmeriei Române.