,,Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului” marcată la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h
parc copii 8
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, invită şi în acest an, la fel ca în anii precendenţi, copii şi părinţi deopotrivă, la manifestările dedicate celebrării Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului (20 noiembrie).

Astfel, vineri, 18 noiembrie 2016, reprezentanţii Serviciului de Consiliere pentru Părinţi şi Copii, împreună cu reprezentanţi ai Bibliotecii Judeţene ,,Octavian Goga” se vor întâlni la sediul Bibliotecii Judeţene Cluj, Filiala Mănăştur ,,Traian Brad”, cu două clase de elevi de la Şcoala ,,Ion Creangă” Cluj-Napoca, iar în data de 21 noiembrie 2016 va avea loc o dezbatere legată de drepturile şi responsabilităţile copilului cu elevi ai Şcolii Gimnaziale ,,Ioan Bob” Cluj-Napoca.

Luni, 21 noiembrie 2016, Teatrul de Păpuşi Puck va pune în scenă piesa „Croitoraşul cel Viteaz” pentru 63 de copii cu vârsta între 5 şi 14 ani, ocrotiţi în unităţile de protecţie din Cluj-Napoca, Apahida, Floreşti, Gherla, Huedin şi Turda, eveniment ce va avea loc la sediul teatrului. În derularea acestui eveniment, alături de aceşti copii vor fi implicate şi Fundaţia „Pas cu Pas”, Asociaţia ,,Ghidelor şi Ghizilor din România” şi Universitatea ,,Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

Prin activitatea zilnică, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj susţine permanent drepturile fundamentale ale copiilor: dreptul la viaţă, la un mediu familial protector, unde să fie ocrotiţi împotriva oricăror forme de abuz, violenţă sau neglijare şi unde să se bucure de sănătate, educaţie, joacă şi o copilărie fericită.

Articole Noi