Vinuri USAMV la Central Park Wine Festival, eveniment ce are loc între 25-28 august la Cluj-Napoca.
USAMV lansează vinurile Orange Optimus și Secas la Central Park Wine Festival, unde participă cu șapte etichete de la Stațiunea Viticolă Vinea Apoldia Maior.
Clujenii găsesc vinuri USAMV la festival.
Central Park Wine Festival are loc între 25-28 august 2022 în Parcul Central ”Simion
Bărnuțiu” din Cluj-Napoca.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară anunță că va fi prezentă cu un stand bogat și la ediția din 2022.
Între cele șapte etichete de vinuri, provenite de la stațiunea viticolă a universității, Vinea Apoldia Maior, se numără:
monosepajul Orange Optimus și cupajul Secas, care vor fi prezentate în premieră.
Iubitorii de vinuri, deja familiarizați cu oferta USAMV Cluj-Napoca, vor regăsi la standul de la Central Park Wine Festival monosepajele:
Traminer Roz,
Riesling Italian,
Sauvignon Blanc, alături de cupajele Eruditus și Docentus.
”Vinurile de la Vinea Apoldia Maior îmbină tradiţia locală îndelungată cu modernitatea cultivării viţei de vie, cu specificul solurilor și al condițiilor unice de microclimat, cu rafinamentul unor clone deosebite de soiuri nobile și cu știința, dragostea și răbdarea cu care au fost produse și asamblate de către oenologi.
Sunt vinuri apreciate datorită prospețimii, fructuozității, fineții și bogăției de arome, potențate de o aciditate mai ridicată.
Ne-am propus prin aceste vinuri, primele lansate în 2020, să contribuim la renașterea tradiției vitivinicole multiculturale a zonei într-o nouă dimensiune științifică și tehnologică”,
transmit specialiștii USAMV Cluj-Napoca.
La ediția din 2022 a Central Park Wine Festival vor fi prezente și alte crame cu vinuri premium și de consum din:
România,
Italia,
Franța,
Spania,
Argentina,
Chile sau Portugalia.
Pe agenda evenimentului se vor afla și:
show-uri de live cooking,
zone de degustare și food truck,
muzică live sau secțiuni dedicate copiilor.
Central Park Wine Festival 2022 va avea deschiderea joi, 25 august, începând cu ora 15.00.
Citește mai multe din „Divertisment și timp liber”.