În urma unei acţiuni desfăşurate în comuna Săvădisla, judeţul Cluj poliţiştii clujeni au reţinut 11 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de tăiere şi sustragere material lemnos, respectiv de braconaj cinegetic.
În 10 august a.c., peste 45 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Poliţia mun. Turda, Secţia 9 Poliţie Rurală Turda, Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi Serviciul Criminalistic, având sprijinul de specialitate al inspectorilor Inspectoratului Teritorial pentru Regim Silvic şi Vânătoare Cluj, au acţionat pe raza comunei Săvădisla, judeţul Cluj, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale şi a furtului de material lemnos.
În cadrul acţiunii au fost puse în executare mandate de aducere pentru 30 persoane şi au fost efectuate 22 percheziţii domiciliare în comuna Săvădisla, pe baza mandatelor emise de Judecătoria Turda.
Poliţiştii au identificat la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea unor ilegalităţi în domeniul silvic a cantităţii de 235,3 mc material lemnos, în valoare totală de peste 47.000 lei, care a fost lăsată în custodie.
De asemenea, poliţiştii au descoperit o instalaţie de debitat material lemnos deţinută ilegal, precum şi 6 harnaşamente şi 6 atelaje hipo, 9 topoare, 4 motofierăstraie care ar fi fost folosite la sustragerea şi transportarea materialului lemnos.
Au fost descoperite şi două exemplare căprior ţinut în captivitate fără respectarea prevederilor legale.
În urma probatoriului administrat, faţă de 11 bărbaţi din comuna Săvădisla a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere şi sustragere material lemnos, respectiv de braconaj cinegetic, fiind luată măsura reţinerii acestora pentru 24 ore.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente, urmând ca bărbaţii să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.