Asociația Bioagricultorilor din România ”BIOTERRA”, în colaborare cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj, organizează cea dea XV-a Conferință Națională cu participare internațională, cu tematica ”Agricultura ecologică din România în contextul politicii agricole comune 2014-2020”.
Evenimentul va avea loc în data de 22.10.2016, începând cu ora 8.00, în Aula Magna ”Mihai Șerban” a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj. Programul conferinței va cuprinde o serie de prezentări în plen, intervenții ale fermierilor, vizitarea expoziției de produse ecologice, prezentarea unor experiențe europene în agricultura ecologică.
La această întâlnire vor participa membri ai Asociației Bioagricultorilor din România ”BIOTERRA”, invitați din USAMV Cluj, reprezentanți ai unor instituții, asociații, organizații, societăți comerciale din România și din străinătate. Se vor dezbate teme referitoare la promovarea agriculturii ecologice, implementarea acestui sistem în condiții climatice deosebite, punerea în valoare a unor soiuri și hibrizi rezistenți la boli și dăunători, situația agriculturii ecologice din România.