Urmărit național și Internațional depistat de polițiștii clujeni și încarcerat la penitenciarul Gherla. Are de executat 8 ani şi 8 luni de închisoare

Foto: Arhiva IPJ Cluj
Foto: Arhiva

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat un bărbat urmărit naţional şi internaţional, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 3 ianuarie 2018, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Serviciul de Investigaţii Criminale, au depistat un bărbat, de 34 de ani, din Cluj-Napoca, urmărit naţional şi internaţional.

Cel în cauză a fost depistat pe raza municipiului Cluj-Napoca, în activitatea de prindere fiind angrenaţi şi luptători de acţiuni speciale.

Bărbatul are de executat 8 ani şi 8 luni de închisoare, în baza mandatului de executare a pedepsei emis în cursul anului 2016, de către Tribunalul Cluj.

În fapt, în noaptea de 8/9 martie 2014, bărbatul s-a urcat la volanul unui autoturism pe care l-a condus pe drumurile publice deşi nu poseda permis de conducere şi în urma unui conflict spontan, pentru a se răzbuna, a intrat într-un grup de oameni, pe strada Calea Bucureşti, cu intenţia de a lovi persoana cu care avusese conflictul, lovind din greşeală altă persoană, căreia i-a provocat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 100-110 zile de îngrjiri medicale.

Bărbatul a fost încarcerat la penitenciarul Gherla.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj