UPDATE: Exclusiv. Adio campus universitar la Floreşti. Contractul de concesionare al terenului va fi reziliat.

0
331

Floresti de susCampusul universitar ce trebuia să fie construit în comuna Floreşti este un proiect ce rămâne doar o poveste pentru Floreşti, reprezentanţii Asociaţiei Creştine Pro Integritate au cerut rezilierea contractului cu Primăria comunei Floreşti. 

Deşi prin 2013 se anunţa cu surle şi trâmbiţe că în cea mai mare comună din ţară se va construi un campus universitar, se pare că n-a fost decât puţin fum în urma unui foc ce n-a vrut să se mai aprindă. Investiţia ar fi urmat să se ridice la o valoare de 10 milioane de euro, iar Primăria comunei Floreşti a pus la bătaie un teren de 10 hectare.

Au trecut mai bine de 2 ani de la acel moment, iar terenul concesionat de către asociaţie (n.red. clauzele contractului nefiind publice) a rămas în acelaşi stadiu.

Preşedintele Asociţiaţiei Creştine Pro integritate ne-a declarat că a decis rezilierea contractului cu Primăria Floreşti însă fără să dea mai multe detalii.

„Conducerea asociației creștine PRO Integritate a decis rezilierea contractului cu Primăria din Florești, în ceea ce privește concesionarea terenului din proprietatea primăriei pentru construcția unei universități creștine. Pentru asociația noastră rămâne mai departe o prioritate să investim și să punem bazele unei generații de profesioniști a căror educație să fie ferm ancorată în valorile creștine. La momentul potrivit vom reveni cu mai multe detalii.”, a declarat pentru Cluj24h.ro preşedintele asociaţiei, Mircea Cirț.

Ei bine, motivele rezilierii nu sunt cunoscute, însă ştim cu siguranţă că la momentul anunţării investiţiei, până şi ÎPS Andrei Andreicuţ a fost extrem de deranjat de acest proiect. Nu ştim nici măcar pentru ce perioadă a fost concesionat terenul şi nici cât a fost valabil contractul pentru că dacă ar fi fost valabil cel puţin un an, atunci asociaţia ar fi avut de făcut o plată de aproximativ 800.000 de lei la bugetul local, după cum declara însăşi primarul comunei în presă la acel moment.

UPDATE: O solicitare scris în format electronic a fost trimisă către Primăria comunei Floreşti, de îndata ce va fi oferit un răspuns în acest sens îl vom aduce în atenţia opiniei publice. 

solicitare universitate

UPDATE 2: Primăria comunei Floreşti nu a răspuns solicitării Cluj24h.ro însă a transmis un comunicat de presă în care a explicat că Asociația Creștină Pro Integritate a renunțat la a mai construi Campusul Universitar din Florești. Entitatea amintită a solicitat rezilierea unilaterală a contractului. Aceasta va avea loc abia săptămâna viitoare, datorită faptului că s-a solicitat de către administrația locală floreșteană plata la zi a tuturor creanțelor.

” Menționăm că în acest sens s-a solicitat plata redevenței întregi, fără aplicarea reducerii stipulate în contract pentru edificarea construcției. Oricum, Primăria Florești a încasat în total o sumă de peste 800.000 lei , iar acum terenul îi revine de drept înapoi.  Cererea de reziliere a contractului a fost solicitată unilateral de către beneficiar, Asociația Creștină Pro Integritate. Motivele eu nu le cunosc, ele țin de managementul Asociației. Îmi pare rău că această investiție nu a fost realizată, mai ales că noi am demarat în acea zonă , Cetatea Fetei, construcția noii școli din Florești, investiție la care a fost deja eliberată autorizația de construire. În acest moment, ne aflăm în faza organizării de șantier. Revenind la reziliere, pot să vă spun că deja există investitori interesați de acel teren, așa că nu ne facem probleme. Îmi pare rău că nu s-a realizat acest proiect, dar, până la urmă, Floreștiul a avut de câștigat. În conturile primăriei a intra o sumă totală de puțin peste 800.000 lei, aici fiind cuprinsă redevența și taxele aferente autorizației de construire. Iar acești bani se regăsesc în investițiile pe care Primăria Florești le-a desfășurat și le desfășoară începând cu 2013”, a declarat primarul comunei Florești.