Umorul și improvizația sunt aduse în scenă în fața publicului clujean

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

AFIS ConferintaÎntre 24-25 octombrie 2015, publicul clujean va putea asista la a doua ediţie a Conferinţei de Toamnă, organizată de Toastmasters România. Membri din întreaga țară se vor întrece în arta vorbitului în public pentru a convinge juriul că merită un loc pe podiumul învingătorilor la concursul naţional de discursuri umoristice şi improvizate.

Evenimentul se va desfășura la Hotel Opera Plaza și va cuprinde două secțiuni, ambele desfășurându-se atât în limba română, cât și în limba engleză. Astfel publicul se va amuza în cadrul discursurilor umoristice pregătite și vor fi surprinși în cadrul secțiunii de discursuri improvizate, unde creativitatea concurenților va fi pusă la încercare.

”Ne bucurăm că cea de-a doua ediție a Concursului Național de Discursuri Umoristice și Improvizate ajunge la Cluj-Napoca, mai ales în contextul în care în acest an orașul de pe Someș a primit titulatura de Capitală Europeană a Tineretului. Considerăm că un astfel de eveniment este benefic pentru întreaga comunitate clujeană, aducându-ne tuturor aminte cât de important este să zâmbim.Vă așteptăm în număr cât mai mare să ne cunoașteți și să învățați lecții de viață din experiențele amuzante ale concurenților ce vor lua cuvântul.” (Adrian Sălășan, Președinte al Clubului Toastmasters Cluj)

Toastmasters Internațional este o organizație non-profit de învăţământ care urmărește dezvoltarea abilităților de vorbit în public și de conducere prin intermediul unei reţele de 13.000 de cluburi din 116 țări. Fondată în octombrie 1924, organizaţia are în prezent peste 270.000 de membri de naționalități diferite, cu educaţie şi profesii diverse, care se ajută reciproc să-și dezvolte competenţele lor în comunicare și conducere.

Articole Noi