UDMR a decis să iasă din coaliţia de guvernare. Kelemen Hunor: Nu vrem să dăm vot negativ Guvernului

Retro L'Amour

un concert, o poveste de arta muzicala dedicat muzicii anilor ' 80' 90 si prezent care se desfasoara in data de 27 Iulie 2024 la BT Arena, Cluj Napoca si reuneste artisti legende ale acelor vremuri.

Retro L'Amour, cluj24h.ro, știri din cluj

kelemen hunorUDMR a decis să iasă de la guvernare, a anunţat, joi, liderul Uniunii, Kelemen Hunor, precizând că aceasta este o recomandare a Consiliului Permanent al Uniunii, iar decizia urmează să fie validată în şedinţa CRU din 13 decembrie.

Kelemen Hunor a anunţat, în urma şedinţei Consiliului Permanent al UDMR, care a durat mai bine de cinci ore, că recomandarea membrilor acestui for este ca UDMR să iasă de la guvernare.

El a precizat că o decizie în aceas sens ar urma să fie luată în şedinţa din 13 decembrie a Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR.

Kelemen Hunor a spus că în urma alegerilor prezidenţiale UDMR a înţeles mesajul electoratului, respectiv ca Uniunea să se întoarcă mai mult către alegători.

”Am înţeles mesajul electoratului nostru: trebuie să ne întoarcem mai mult către alegătorii noştri, către maghiarii din România care ne-au susţinut în momentele grele, dificile, în special când am intrat în coaliţia de guvenare”, a afirmat preşedintele UDMR.

El a mai spus că Uniunea nu vrea să creeze instabilitate prin ieşirea de la guvernare şi că a ajuns la concluzia că Guvernul poate funcţiona şi poate avea stabilitate şi fără UDMR.

”Am constatat că şi fără noi Guvernul Ponta are majoritate. (..) Stabilitatea politică nu depinde de participarea noastră la guvernare. Nu vrem să creăm instabilitate, să dăm jos guverne, nu există nicio astfel de intenţie de a da un vot negativ Guvernului, care şi fără noi poate funcţiona (…) Recomandarea Consiliului Permanent pentru Consiliul Reprezentanţilor Unionali care va avea loc pe 13 decembrie este continuarea a ceea ce ştim foarte clar că este de făcut. Ne întoarcem şi ne ocupăm de comunitatea noastră, în Parlament vom susţine toate demersurile pentru susţinerea comunităţii noastre”, a adăugat liderul UDMR.

El a precizat că decizia Consiliului Permanent al UDMR de a recomanda CRU ieşirea de la guvernare a fost luată cu majoritate, fiind înregistrate două abţineri şi niciun vot împotrivă, iar înaintea şedinţei Consiliului Permanent au avut loc consultări cu organizaţiile judeţene ale Uniunii.

Întrebat dacă CRU, care va avea loc la Târgu Mureş, ar putea întoarce propunerea, liderul Uniunii a spus că „orice este este posibil”, dar nu crede că se va întâmpla.

„Considerăm necesar dialogul, în continuare, cu toate forţele politice, cu cei care guvernează şi cu cei care au avut votul cetăţenilor în 2012 de a guverna pînă în 2016. Cred că, în continuare, vom susţine demersurile care, pentru fiecare cetăţean, inclusiv pentru maghiarii din România, înseamnă un pas înainte, înseamnă creşterea nivelului de trai, a salariilor, locuri de muncă, stabilitate economică. În acelaşi timp, vrem să menţinem ceea ce am obţinut în 25 de ani în ceea ce priveşte drepturile maghiarilor şi acest lucru înseamnă un dialog permanent cu toate forţele politice”, a spus Kelemen.

Întrebat dacă UDMR are în vedere o colaborare cu PNL, liderul UDMR a afirmat că are în vedere „un dialog cu toate forţele politice democratice”.

„Nu există nicio solicitare nici din partea PNL, nici din partea noastră pentru un dialog. Am înţeles că PNL nu doreşte să guverneze, nu există o astfel de posibilitate. Guvernul Ponta are majoritate, există stabilitate politică şi guvernamnetală, nu trebuie să ne gândim la alte posibilităţi, pentru că nu există o astfel de dorinţă din partea nimănui, din partea noastră în niciun caz”, a spus Kelemen.

Întrebat mai departe dacă s-a discutat despre alcătuirea unei majorităţi parlamentare cu PNL, el a precizat că nu s-a discutat nimic, „nicio colaborare cu PNL, cu opoziţia actuală”.

„Nu vom fi în coaliţia de guvernare, nu vom fi în Guvern”, a subliniat Kelemen Hunor.

Citeşte continuarea pe Mediafax

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj