Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat duminică, pe 9 august, cu două proiecții sold-out ale comediei franceze Șterge istoricul / Delete History (r. Benoît Delépine, Gustave Kervern), desfășurate în paralel în Piața Unirii și la USAMV. Chiar și în condiții de siguranță sporită, organizat pentru prima dată exclusiv în aer liber, cel mai mare eveniment din România dedicat filmului a atras, în perioada 31 iulie – 9 august, un număr de 45.000 de participanți. Timp de zece zile, spectatorii au urmărit pe marile ecrane 157 de filme din 49 de țări, prezentate până târziu în noapte în cadrul a 232 de proiecții (față de circa 400 în 2019), în 14 locații, în prezența realizatorilor invitați la această ediție.
În topul preferințelor celor care au ales să-și petreacă serile de vară la TIFF s-au aflat, în acest an, filmele La Belle Époque/ Cei mai frumoși ani (r. Nicolas Bedos), Mama (Madre, r. Rodrigo Sorogoyen), Corpus Christi (r. Jan Komasa), La dolce vita (r. Federico Fellini), evenimentele din programul Weekend la Castel și cele organizate la Arkhai Sculpture Park din Vlaha. 51 dintre evenimentele programate la această ediție au fost sold-out.
Toate cele 500 de locuri disponibile în Piața Unirii din Cluj-Napoca au fost ocupate în fiecare seară dar, chiar dacă festivalul s-a încheiat, câteva dintre hiturile ediției pot fi urmărite în continuare online până pe 16 august, pe TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), platforma de video streaming a festivalului.
Anul acesta, un număr record de 600 de aplicanți și-au exprimat dorința de a fi voluntari la TIFF, peste 250 dintre ei fiind selectați pentru a asigura, alături de echipa festivalului, buna desfășurare e evenimentelor și implementarea măsurilor de siguranță.
Filme de la ediția din acest an, dar și alte pelicule premiate se vor vedea la București într-un spațiu central, în fiecare weekend, între 7 august și 27 septembrie, la CINEMA SUB CLAR DE LUNĂ. Proiecțiile au loc în aer liber, vinerea, sâmbăta și duminica, într-un spațiu amplu alăturat Casei Florescu-Manu de pe Calea Victoriei 192A (vizavi de Casa Vernescu), care permite găzduirea a maximum 150 de spectatori, cu respectarea regulilor de siguranță sanitară. Programul complet: https://eventbook.ro/program/
În perioada 27-30 august, filme de la TIFF vor ajunge pe marele ecran la Sibiu, pentru cel de-al 14-lea an consecutiv, iar între 11 și 13 septembrie, titlurile ediției se vor vedea la cea de-a treia ediție TIFF Oradea, tot în aer liber.
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei și Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutului Cultural Român, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene
Prezentat de: Banca Transilvania
Partener principal: Mastercard
Mașina oficială: Mercedes Benz
Cafeaua oficială: Nespresso
Asigurător oficial: Groupama
Sponsori: Orange, Lidl, CEMACON, Kronenbourg Blanc, HBO GO, Regina Maria, Tenaris Silcotub, E-ON, Compania de apă Someș, IQOS, Tazz by Emag, McDonalds, Conceptual Lab, Farmec, JTI, Promelek, PMA, Lecom, BDG, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Via Viticola Sarica Niculițel, Zetea, Crama Lechburg, Coca Cola HBC
Partener de vestimentație: Tudor. Personal Tailor
Partener logistic: DHL
Partener digital: Halcyon Mobile
Partener tehnic: REEA
Partener ospitalitate: EXIMTUR
Recomandat de: Europa FM
Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, TV5, Harper’s Bazaar, Cosmopolitan, Femeia.ro, Cinemagia, Radio România Cultural, Cineuropa, Film New Europe, Observator Cultural, Business Review, Sinteza, Agerpres, VICE, Life.ro, Films in Frame, Zile și Nopți, Cinemap, AaRC.ro, LiterNet
Parteneri media locali: EBS Radio, Făclia, Filmtett, InfoTrafic, Maszol, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Transilvania Reporter, Transindex, afaceri.news
Partener de monitorizare: mediaTRUST