Tehnici de prim ajutor predate în şcoli de către paramedicii voluntari SMURD Cluj

Retro L'Amour

un concert, o poveste de arta muzicala dedicat muzicii anilor ' 80' 90 si prezent care se desfasoara in data de 27 Iulie 2024 la BT Arena, Cluj Napoca si reuneste artisti legende ale acelor vremuri.

Retro L'Amour, cluj24h.ro, știri din cluj

smurd 2Paramedicii voluntari SMURD Cluj au instruit, vineri, 25.09.2015, mai mult de 100 de copii, elevi ai şcolilor din Iclod şi Livada în cadrul unui proiect intitulat “Lanţul Supravieţuirii – Fii veriga lipsă!” susţinut de World Vision Romania, filiala Cluj, care a inclus prezentarea unor  tehnici de acordare a primului ajutor în cazul stopului cardio respirator şi a obstrucţiei căilor aeriene cu corp străin. 

“Conceptul „Lanţului supravieţuirii” reprezintă paşii esenţiali care trebuie urmaţi pentru o resuscitare reuşită, iar prin instruirea elevilor în acordarea manevrelor de suport vital de bază se acoperă veriga lipsă care poate face diferenţa între viaţă şi moarte”, a declarat paramedicul SMURD Cluj, Mihai Oprea, coordonator proiect.

În România, la nivel instituțional, exceptând asistenții medicali şi medicii, singurii care învață suportul vital de bază sunt pompierii, paramedicii SMURD, șoferii serviciului de Ambulanţă, salvamarii şi salvamontiștii.

smurd 1În cazul unui stop cardio respirator sau în cazul înecării cu corp străin, intervenţia  rapidă  este  esenţială pentru  a  asigura  salvarea  acelei victime. Foarte important în cazul unei situaţii critice este, în primul rând, recunoaşterea urgenţei, cu alertarea instituţiilor potrivite în mod corect şi, în al doilea rând, acordarea primului ajutor de la momentul alertării  echipajelor  de urgenţă până la ajungerea unităţilor  în teren care, în mediul rural, poate dura mai mult.

Prin proiecte de acest gen precum “Lanţul Supravieţuirii – Fii veriga lipsă!”  şi  “Maratonul  Resuscitării” se  încearcă  acoperirea  acestor aspecte şi creşterea numărului de vieţi salvate. Suportul  vital  de bază câștigă  minute  importante  în  lupta  cu viața, până la sosirea cadrelor medicale, a căror durată de răspuns în cazul zonelor rurale  este  considerabil  crescută din  cauze  obiective.  În primele  două minute de  la  instalarea  stopului  cardio-respirator, datorită  opririi  circulației  sângelui  și  lipsei  de  oxigen  la nivelul creierului,  celulele din creier încep să moară. Prin suportul vital de bază,  putem  menține oxigenarea  cordului  și  a  creierului  până  în momentul  sosirii  echipajului  de  Ambulanță,  iar  astfel șansele  de supraviețuire  şi  recuperare  normală  a  victimei  devin  net superioare.

SmurdÎn  lipsa  suportului  vital  de  bază,  după  două  minute  de  la instalarea stopului cardio-respirator, șansele de supraviețuire ale victimei  scad  cu  10% la  fiecare  minut,  astfel  ne  propunem  sa ducem  mai departe  acest  gen  de  proiecte  si  sa  ajungem  și  să ajungem în punctul în care toată lumea cunoaște aceste manevre!–  spune  paramedicul  Mihai  Oprea  care  a  inițiat  și  proiectul “Maratonul Resuscitării”

Pe parcursul existenței SMURD Cluj, în cadrul serviciului au activat peste  1.000  de  paramedici voluntari  și  peste  200  de  medici.  În continuare,  una  din  liniile  de  gardă  SMURD  este  asigurată de paramedici  voluntari  24h/zi,  365 zile  pe an,  fără  pauză,  ei  fiind în acelaşi  timp şi  studenți  la Facultatea  de Medicină,  special  instruiți, păstrând, astfel, un nivel ridicat al îngrijirilor acordate de serviciu.

Articole Noi

Tunsoare sau aranjat GRATUIT

La fiecare programare pentru vopsit sau decolorat, te așteaptă un cadou: tunsoarea sau aranjatul GRATUIT! 💇‍♀️💖 📞 Sună acum la 0754458985 pentru detalii și

vopsire gratuită cluj, allure clinique de beaute, cluj24h.ro, decolorare păr cluj, vopsire păr cluj