SUPERCUPA ROMÂNIEI, DECERNATĂ DE UN MILITAR-EROU

MEZ_4734Federația Română de Handbal are onoarea să anunțe că trofeele Supercupei României din acest an vor fi decernate de Căpitanul Laurențiu Șerban, erou al Armatei Române pe frontul de luptă din  Afganistan.  

Laurențiu  Șerban  va  înmâna  cupele,  atât  la  finala  masculină,  cât  și  la  cea feminină, care vor avea loc în data de 19 august la Sala Polivalentă, în București. Căpitanul Laurențiu Șerban este erou al Armatei Române în teatrul de luptă din Afganistan, acolo unde,  în  anul  2006,  în  timpul unei  operațiuni  de patrulare,  a  călcat  pe o mină anti-personal, încercând să-și salveze colegii dintr-un TAB atacat cu un dispozitiv exploziv.

Laurențiu Șerban este fost parașutist militar și unul dintre puținii absolvenți ai U.S. Army RangerSchool. El a fost avansat la gradul de căpitan și decorat cu Emblema Onoarea Armatei Românecu Însemn de Război. În anul 2011 a fost numit Eroul Anului de către canalul TV DiscoveryRomânia.

MEZ_4757După  amputarea  piciorului,  căpitanul  Laurențiu  Șerban  și-a  continuat  activitatea  în  cadrul Armatei Române, mergând încă de două ori în Afganistan. În tot acest timp nu și-a abandonat pasiunile: zborul cu parapanta, escaladarea munților și motociclismul.

Federația  Română  de  Handbal  îl  consideră  pe  Laurențiu  Șerban  un  exemplu  de  onoare, devotament și credință, simbol al luptei duse până la capăt, valori fundamentale ale acestui sport.

Căpitanul Laurențiu Șerban a spus:

Există deseori o similitudine între terenul de sport și război. Ai nevoie de o strategie, de un plan tactic, iar efortul fizic și mental este unul uriaș. Am fost plăcut surprins de inițiativa federației de handbal și abia aștept să vin la eveniment.

New Image 6F.R.H. îi mulțumește lui Laurențiu Șerban pentru că a acceptat să decerneze trofeele Supercupei României și-i invită pe toți suporterii români să ia parte la acest eveniment.

Alexandru Dedu, președintele F.R.H. a declarat:

Laurențiu Șerban este un exemplu de onoare, devotament și credință, care constituie totodată valori ale handbalului romanesc. Îi multumim pentru acceptul de a participa la acest eveniment și apreciem dăruirea sa.

Cum se pot achizitiona bilete

Finalele Supercupei României, ediția cu numărul 15, vor avea loc pe data de 19 august la Sala Polivalentă din București. Finala masculină dintre H.C.M. Minaur Baia Mare și Energia Târgu Jiuse va juca de la ora 17:00, iar de la ora 20:00 va începe finala feminină, dintre H.C.M. Baia Mare (deținatoarea trofeului) și C.S.M. București. Biletele se pot achizitiona online pe eventim.ro și din rețeaua magazinelor partenere. Ele costă între 10 și 30 lei în funcție de zonă, iar pentru familii se oferă pachete speciale. Începând de luni, ele se pot cumpăra și de la casele de bilete ale Sălii Polivalente din București.

 

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj