Piața imobiliară din București în 2016 – 77% din tranzacții, realizate pe segmentul rezidențial
Cea mai folosită metodă de plată în 2016, în real estate
Potrivit unui studiu realizat de RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, anul 2016 a adus schimbări majore în planul tranzacționărilor imobiliare, fiind considerat de specialiști cel mai bun an de la declanșarea crizei economice. Astfel, volumul de vânzări în imobiliare a crescut cu 35%, comparativ cu anul 2015, în timp ce închirierile au luat avânt mai ales în principalele orașe din țară, pentru ca, pe segmentul de retail, nivelul livrărilor să se majoreze cu 40%, în raport cu 2015.
În ceea ce privește zonele cu cel mai mare interes pe segmentul imobiliar, conform studiului RE/MAX, București, Cluj, Brașov, Sibiu, Ilfov, Timișoara, Oradea și Arad s-au situat pe primele poziții.
Astfel, aproximativ 58% din respondenții la studiu au confirmat un interes imobiliar în zona Clujului, cu mult peste interesul declarat pentru București (21%). Topul este continuat de Brașov, cu aproape 5%, și Arad cu puțin peste 4%.
În ceea ce privește interesul major arătat pentru Cluj-Napoca, acesta poate fi argumentat prin faptul că aici se înregistrează și cele mai scumpe locuințe – în medie 1.214 euro pe metru pătrat în anul precedent, în creștere cu 13% față de 2015.
Raportat la Capitală, anul trecut s-a remarcat o creștere a volumului de tranzacții pentru sectorul spaţiilor industriale și logistice, cu livrări de aproximativ 380.000 mp în anul 2016, tendința păstrându-se și în acest an.
O zonă cu o cerere mare de locuințe noi, ca efect al forței de muncă atrasă din alte zone, este Sibiul. Finalizarea parcurilor industriale din zonă vor genera în următorii ani peste 3.000 de locuri de muncă și, astfel, noi cereri de locuințe pentru persoanele care urmează să se relocheze aici. Cererea mare de locuințe este confirmată și de interesul major pentru închirieri – un imobil oferit spre închiriere fiind ocupat în medie în 12 ore de la publicarea unui anunț.
Pe de altă parte, spre deosebire de București sau Cluj, Timișoara înregistrează o creștere a ofertei în zona imobiliară în sincron cu cererea și prețuri sub cele vehiculate în orașele amintite. Aici, locuinţele vechi s-au apreciat cu 1,1% în ianuarie, faţă de decembrie 2016, iar cele noi s-au ieftinit cu 2,3%, de la 1.056 la 1.032 de euro/mp.
În același timp, în Brașov este preconizată o creștere a prețurilor pentru locuințe, o analiză realizată la începutul anului 2017 indicând o creștere a prețurilor apartamentelor vechi cu 2,3% și cu 2% a celor noi.
Piața imobiliară din București în 2016 – 77% din tranzacții, realizate pe segmentul rezidențial
În ceea ce privește piața imobiliară din București în 2016, studiul RE/MAX arată că majoritatea investitorilor pe segmentul de piață rezidențial au bugetele între 70.000 – 120.000 euro. Aceștia se împart în investitorii ce accesează credite tip „prima casă”, se orientează, în general, pe achiziția de apartamente cu 2 camere sau garsoniere și au expectanțe de randamente de aproximativ 4-5%/an, sau investitorii cu bugete de peste 75.000 euro și până în aproximativ 120.000 euro, ce își îndreaptă atenția către zona centrală sau zona de Nord, având ca și investiție „target” proprietăți micuțe, dar cu randamente de 5-6%.
„Destul de slab reprezentat, dar totuși prezent în piață, este investitorul cu bugete de peste 120.000 euro, care pot ajunge chiar și până la 400.000 euro. Acesta are în vizor segmentul rezidențial și este interesat, de regulă, de închiriere pentru o perioadă de timp limitată, de câțiva ani, după aceea urmând să se mute în respectiva proprietate”, a declarat Mădălina Vasile, Broker Owner la RE/MAX Properties din București.
Astfel, conform datelor companiei, 77% din tranzacțiile realizate anul trecut pe piața din București au fost cele rezidențiale, urmate, cu un procent de 18%, de cele comerciale.
Cea mai folosită metodă de plată în 2016, în real estate
În ceea ce privește metoda de plată folosită cel mai mult în anul 2016, respondenții studiului RE/MAX au indicat creditele ipotecare ca fiind cele mai avantajoase mijloace de finanțare pentru o tranzacție imobiliară – după finanțarea din venituri proprii/economii.
În ceea ce privește 2017, nucleul creditărilor ipotecare va fi definit în continuare de programul guvernamental „Prima casă”, specialiștii așteptându-se la menținerea unui interes major pentru acest sistem de creditare. O altă tendință a anului în curs este definită și de orientarea băncilor către companii în sensul flexibilizării sistemelor de creditare pentru acestea din urmă.
Studiul RE/MAX a fost realizat pe un eșantion de aproximativ 200 de respondenți – agenți imobiliari, brokeri, cumpărători și vânzători de produse imobiliare în anul 2016.
# # #
Despre RE/MAX
RE/MAX este lider mondial în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiinţată în 1973 în Denver, are astăzi peste 110.000 de agenţi afiliaţi în 7000 de birouri aflate în cca. 100 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 33 de ţări, cu peste 1.700 birouri şi 18.000 de agenţi, continuând să se extindă. www.remax.ro