Proiect pentru 10 noi stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, la Cluj Arena.

10 noi stații de reîncărcare a vehiculelor electrice vor fi amplasate la Cluj Arena conform unui proiect ce urmează să fie depus spre finanțare.

Reunit în ședință extraordinară luni, 7 martie a.c., Consiliul Județean Cluj a aprobat proiectul:

„Dezvoltarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice la Stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca”, precum și indicatorii tehnico-economici ai investiției.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:

„Inițiativa are un impact major și este extrem de importantă deoarece contribuie la:

îmbunătățirea calității aerului și a vieții locuitorilor din municipiu,

și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Este o continuare firească a investiției pe care am făcut-o la Cluj Arena, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii.

Acolo funcționează deja o stație de reîncărcare în parcarea subterană.”

Proiect pentru 10 noi stații de reîncărcare

Acesta prevede:

instalarea a 10 stații pentru reîncărcare,

crearea a 20 de puncte de reîncărcare și

a unui număr de 20 de locuri de parcare.

Puterea instalată aferentă unei stații va fi de 72 kW, pentru opt dintre ele, și 97 kW, pentru două stații, rezultând un total de 770 kW.

În valoare totală de 2.564.831 lei, cu TVA inclus, proiectul va fi depus spre finanțare în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi.

Mai exact, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic:

stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Citește mai multe din „Administrație”.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj