joi, martie 28, 2024

Spitalul de Copii va beneficia de noi echipamente medicale.

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

Spitalul de Copii va beneficia de noi echipamente medicale ultramoderne, în valoare de peste 2,1 milioane de euro. 

spitalul de copii tomografConsiliul Județean Cluj a publicat în S.E.A.P. (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind achiziționarea a 258 de dotări medicale de ultimă generație.

Acestea vor fi cumpărate în cadrul proiectului cu finanțare europeană ce vizează dotarea Unității de Primire a Urgențelor din Spitalul de Copii, în contextul pandemiei COVID-19, inclusiv pentru tratamentul, monitorizarea și îngrijirea pacienților pediatrici critici.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Vorbim atât despre o sumă considerabilă pe care am reușit să o atragem din fonduri europene cât și despre o listă absolut impresionantă de echipamente și aparaturi medicale de înaltă performanță de care vor beneficia micii pacienți”.

Cele 258 de dotări care vor ajunge la Unitatea de Primire a Urgențelor a instituției spitalicești aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj au o valoare estimată de 10.308.207 lei.

Printre acestea se numără două tomografe, un electroencefalograf, două echipamente mobile de radiologie digitală, un aparat ultraperformant de ecografie, 31 de aparate de monitorizare hemodinamică precum și nouă aparate de ventilație de diferite tipuri.

UPU spitalul copiiTotodată, vor mai fi cumpărate o masă de resuscitare neonatală, un aparat de epurare sanguină extracorporală continuă, trei monitoare mobile pentru triajul pacienților, un sistem complet de videolaringoscopie pentru intubații dificile, trei aparate de detectare a venelor, șase aparate de sterilizare a aerului, 10 nebulizatoare, 30 de saltele și perne antiescare, 18 lămpi de examinare sau scialitice, diverse injectomate și infuzomate ș.a.m.d.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 13 noiembrie 2020, ora 15.00, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate-preț”.

Articole Noi