Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda”, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Cluj organizează sâmbătă, 17 februarie, 2018, ora 14.00, în Căminul Cultural din localitatea Răchiţele, comuna Mărgău, o şezătoare la care participă cursantele secţiilor ţesut-cusut din Mica, Răchiţele, Rugăşeşti (Căşeiu) şi Cluj-Napoca.
Fermentul acestei acţiuni este, ca întotdeauna, neobositul meşter popular Elvira Gavriş, membru al Academiei Artelor Tradiţionale de la Sibiu şi expertul cursului ţesut-cusut al instituţiei. „În satele româneşti, în perioada de iarnă se organizau clăci de tors, iar claca pe care o prezentăm noi – claca de gheme – se desfăşoară dintr-un motiv bine întemeiat: faptul că unele femei care nu au terminat de tors în timp optim le determina să organizeze împreună cu rudeniile, vecinele şi cunoştinţele o clacă în care acestea să fie ajutate. O clacă se putea organiza în două moduri: una la o gazdă, unde toate femeile implicate torceau timp de câteva zile, până terminau treaba şi cealaltă în care gazda împărţea fiecărei femei câte un fuior, pe care apoi respectiva îl torcea singură, acasă.
Noi ne încadrăm în a doua variantă a torsului, cea în care după ce fiecare femeie a tors acasă, în ziua stabilită – cea de sâmbătă, 17 februarie – toate femeile participante la clacă îşi aduc ghemele la casa gazdei.
După ce se oferă ghemele şi fiecare arată ce-a lucrat, gazda le mulţumeşte şi-şi cinsteşte ajutoarele cu ţuică fiartă, mâncare şi prăjituri, după care începe petrecerea, în toiul căreia toată lumea se întrece în cântece şi strigături specifice muncii de cusut şi ţesut”, mărturiseşte Elvira Gavriş.
La şezătoarea de sâmbătă, de la Răchiţele – pe lângă publicul alcătuit din săteni şi oaspeţi sosiţi de la Cluj-Napoca – sunt aşteptate circa 50-60 de cusătorese-ţesătorese, iar momentele artistice vor fi susţinute de clasele de muzică populară ale instituţiei organizatoare, acompaniate de către Taraful „Vatră de Dor” al Şcolii de Arte Cluj.