Seplecan: „Voi fi primarul municipiului Cluj-Napoca cu sprijinul și susținerea vicepremierului Gabriel Oprea și a UNPR

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

seplecanDupă tot scandalul din PNL legat de activitatea lui Mihai Seplecan care nu mai este pe placul colegilor săi, acesta mărturiseşte că va fi primarul municipiului Cluj-Napoca cu susţunerea lui Gabriel Oprea şi UNPR. Prin urmare, după ce a câştigat o primă bătălie cu cei din PNL, pentru că aceştia nu au reuşit deocamdată să îl excludă din partid, se pare că Seplecan dă mâna cu UNPR pentru a fi susţinut la alegerile pentru Primăria Cluj-Napoca.

„Mă regăsesc în genul de politică promovată de domnul Gabriel Oprea: pe litera și spiritul Legii și, prin Lege, numai în interesul cetățenilor. Niciodată, la fel ca domnia sa, nu am ales calea ușoară – drept dovadă sunt anii de muncă în politică, de la lipitor de afișe, la președinția CJ Cluj. Știu că mulți mă contestă acum. Mă contestă pentru că nu am cedat și nu am pus partidul de-asupra intereselor cetățenilor, am refuzat să consider că voința politică și ceea ce mi se ordonă de la partid ar putea suplini litera și spiritul Legii. Este normal că am devenit indezirabil și ușor de înlocuit – pentru ei eram doar unealta prin care se puteau îngropa scheleții de prin dulapurile a zece ani de administrație publică. Îi anunț că așa ceva nu se poate. Nu vreau să nu respect Legea. La fel ca și domnul Oprea sunt omul legii, vertical și de cuvânt. Nu fac decât ce am făcut și până acum, să îmi respect angajamentul politic, promisiunile făcute cetățenilor: respect față de lege, respect față de cetățenii acestei națiuni, implicare pentru bunăstarea tuturor, pentru un trai decent, luptă împotriva hoției, aplicarea legii. Siguranța statului este dată de siguranța în care trăiesc cetățenii în slujba căruia cei care ocupă vremelnic niște funcții trebuie să muncească. Trebuie să slujească. Acesta este interesul național: o Românie puternică, cu cetățeni fericiți care să nu-și mai amaneteze viitorul lor și al copiilor lor în numele hoțiilor unor politicieni corupți. Doresc să fac și să promovez o astfel de politică, una curată, în spiritul și litera legii, constructivă, în interesul cetățenilor, una prin care să se facă curățenie atât în politică, cât și în administrație. Vin să fac curățenie.

În 2016 voi fi primarul municipiului Cluj-Napoca cu suținerea și sprijinul celor cărora le place genul de politică pe care îl propun: onest, vertical, în interesul cetățenilor, fără hoții și fără partipriuri politice. Voi fi primarul muncipiului Cluj-Napoca cu sprijinul și susținerea vicepremierului Gabriel Oprea și a UNPR, a spus Mihai Seplecan, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

1 COMENTARIU

  1. De ce promovezi asa ceva pe blogul tau?
    Asta e lingere pe la spate ca in fata nu prea poti, ca nu are numa un ou si un pai…
    Acest articol nu este deontologic, iar o scursura analfabeta ca asta nu va ajunge nici macar la 2000 de voturi pentru primaria Clujului!
    Fa macar presa de calitate, nu promova toate putregaiurile judetului. SUCCES

Comentariile sunt închise.

Articole Noi