Ședință cu scântei la Florești – un cetățean scos din sală în timp ce altul e isteric – 26 aprilie 2018.

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

cl Floresti 22 aprilieConsiliul Local Florești s-a întrunit în ședință ordinară astăzi, când pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte privind construcțiile dar ordinea de zi a fost suplimentată cu patru proiecte.

Președinte de ședință a fost Abrudan Traian iar de la ședință au lipsit consilierii PNL Vancea Ioachim și Cristolțan Camelia dar și consilierul PMP, Adrian Mic.

Au fost retrase de pe ordinea de zi două proiecte fiind ulterior suplimentată cu patru noi proiecte.

La ședință au fost prezenți și cetățeni care s-au înscris pentru luarea cuvântului însă ședința nu a fost lipsită de momente tensionate. Un cetățean, Daniel Meze a fost scos din sala de ședințe de către un polițist local și un alt angajat al primăriei după ce primarul a fost deranjat, nu se știe de ce dar a început să acuze că se face politică. Primarul nu a mai stat ca de obicei la discuții în contracdictoriu și a părăsit sala de ședință însă un susținător înfocat al său a continuat să aibă un comportament neadecvat. Pentru că pentru acesta din urmă (n.red este vorba despre Pâslariu Ovidiu) nu a fost aplicat același tratament ca și în cazul lui Meze, consilierul PSD, Doru Matei a spus că dacă Pâslariu rămâne în sală, va părăsi ședința, astfel că într-un final, președintele de ședință intenționa să supună la vot plecarea lui Pâslariu însă nu a apucat căci după o „istericală de scurt metraj” le-a spus consilierilor că nu i se va închide gura decât atunci când va fi împușcat în cap.

C O N V O C A T O R

Cl Floresti aprilieSe convoacă ședința ordinară a Consiliului Local Floreşti, pentru data de 26 aprilie 2018, ora 16,00 la sediul Consiliului local din strada Avram Iancu, nr. 170, cu următorul proiect al ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea instituirii tarifului aferent autorizației speciale de transport pentru circulația pe drumurile publice aparțind comunei Florești a vehiculelor cu depășirea masei totale maxime admise. (Proiectul a trecut fiind votat în unanimitate)
2. Proiect de hotărâre privind înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al comunei Florești asupra imobilului înscris în C.F. nr. 63351 Florești, nr. cadastral 63351 , înscris în C.F. nr. 63141 Florești, nr. cadastral 63141 , înscris în C.F. nr. 63134 , nr. cadastral 63134, înscris în C.F. nr. 63527 Floreești, nr. cadastral 63527. (Proiectul a trecut fiind votat în unanimitate)
3. Proiect de hotărâre privind înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al comunei Florești asupra imobilului înscris în C.F.nr. 64035 Florești, nr. cadastral 64035. (Proiectul a trecut fiind votat cu 3 abțineri din partea consilierilor PSD)
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării tarifelor de închiriere a unor imobile , respectiv spații din imobilele aparținând comunei Florești. (Proiectul a fost aprobat în unanimitate).
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei cu solicitanţii care au acces la locuinţe pentru tineri destinate închirierii şi cele cu privire la stabilirea ordinii de prioritate în solutionarea cererilor – sesiunea ianuarie 2018. (Proiectul a fost aprobat în unanimitate).
cl floresti aprilie 1

6. Proiect de hotărâre privind acordarea de ajutor financiar proprietarilor imobilelor afectate de fenomenele meteorologice din data de 17.09.2017. (Proiectul a fost aprobat în unanimitate).
7. Proiect de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” S.A., a amplasamentului situat în sat Florești Str. Tăuțului f.n., comuna Florești, jud. Cluj și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiţii „ Construire și dotare Centru Cultural, comuna Florești , sat Florești, judetul Cluj” (Proiectul a trecut cu o abținere din partea consiliului PMP, Coroian Ovidiu)
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentatei tehnico-economica pentru investitia„Construire și dotare Centru Cultural, comuna Florești , sat Florești, judetul Cluj”. (Proiectul a trecut cu o abținere din partea consiliului PMP, Coroian Ovidiu)
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea remedierii necorelărilor semnalate și atestarea poziționării în intravilanul localității Florești a suprafeței de teren de 36.911,667 mp conform P.U.Z. „Ansamblu rezidențial și funcțiuni conexe”, precum și a suprafeței de teren destinată Construirii lăcaș de cult, dotări sociale și casă parohială/Episcopia Greco-Catolică Florești”. (Proiectul nu a trecut. S-au abținut 7 consilieri: consilierii PSD, consilierii ALDE, consilierul UDMR Szekely Istvan (Doronci) și consilierul PMP, Coroian Ovidiu).
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere datorate de persoana fizică Stan Mihai , domiciliat în comuna Florești, str. Horea nr. 57 (Proiectul a trecut cu 11 voturi „pentru”, un vot împotrivă din partea consilierului ALDE, Jurco Eugen și cu 4 abțineri din partea consilierilor PSD și a consilierului PMP, Coroian Ovidiu)
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea componenţei comisiei de contestație asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea selectiei proiectelor şi documentaţiilor depuse în vederea atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă din bugetul local al comunei Floreşti în domeniile: cultură, culte, sport şi asistenţă socială. (Proiectul a trecut fiind votat în unanimitate.)
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea suplimentării numărului de autorizaţii de taximetrie. (Proiectul a trecut cu 13 voturi „pentru”. A votat împotriva consolierul PSD, Doru Matei iar colegii săi Luisa Oprea și Sebastian Cîmpian s-au abținut).
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea Contractului de comodat încheiat între Comuna Florești, reprezentată prin Consiliul Local Florești, mandatat prin Primar Horia Petru Șulea, în calitate de comodant și Unitatea de Implementare Proiect , reprezentat de Chioreanu Alina, în calitate de manager de proiect al proiectului „Antreprenoriatul-șansa ta!”, cod. MySMIS 105831 din cadrul proiectului DMI 3.7 (Proiectul a fost votat în unanimitate). 
14. Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de Aniversare a Centenarului României pentru anul 2018 (Proiectul a trecut cu 11 voturi „pentru”. Consilierii PSD și ALDE s-au abținut).
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „MODIFICARE LOCALĂ FĂRĂ DEPĂȘIREA INDICATORILOR URBANISTICI P.U.Z. APROBAT CU HCL 124/2008 – CONSTRUIRE IMOBILE DE LOCUINȚE COLECTIVE S+P+3E+Er” str. URUȘAGULUI, F.N.beneficair BURDE CRISTIAN, SC WOHNUNG IMOBILIARE SRL, SC RATSPEX INVEST SRL.(Proiectul nu a trecut. Consilierii PSD, ALDE , consilierul UDMR, Szekely Istvan (Doronci )și consilierul PMP, Coroian Ovidiu s-au abținut). La acest punct de pe ordinea de zi, un cetățean a dorit să își expună punctul de vedere însă deși a încercat să facă acest lucru într-un mod civilizat la ședință s-a iscat un adevărat circ și asta pentru că câțiva adepți ai edilului au vrut să își expună punctele de vedere în același timp. De aici și până la un scandal a fost un pas mic. Daniel Meze, care s-a înscris la cuvânt înainte de ședință, a fost scos de la ședință cu toate că  a vorbit pe un ton civilizat, a fost asaltat cu vorbe din partea lui Pâslariu Ovidiu acompaniat fiind de alți oameni ai primarului iar un polițist local ajutat de fostul polițist Goia Ștefan l-au însoțit pe Daniel Meze în afara sălii cu toate că cel care vorbea pe un ton ridicat era Pâslariu Ovidiu și care nu s-a oprit manifestând o nepăsare față de rugămințile președintelui de ședință care într-un final s-a văzut pus în situația de a-l scoate și pe Pâslariu din sală pentru că nu era normal ca omul primarului să facă la ședință ce dorește cu atât mai mult că nu s-a înscris pe listă pentru luarea cuvântului. În final a plecat val-vârtej, urlând că nu i se va putea închide gura doar atunci când va fi împușcat în cap. 

16. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „Elaborare P.U.Z. – ANSAMBLU REZIDENȚIAL ȘI FUNCȚIUNI CONEXE (ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR, COMERȚ, SERVICII PROFESIONALE) RACORDURI UTILITĂȚI, BRANȘAMENTE ȘI OPERAȚIUNI NOTARIALE” – str. RĂZOARE F.N.beneficiar Muresan Ioan s.a. (Proiectul nu a trecut. Opt consilieri s-au abținut: consilierii PSD, ALDE, consilierii UDMR, Szekely Istvan (Doronci) și Szekely Istvan (Condor) și consilierul PMP, Coroian Ovidiu).

La acest punct de pe ordinea de zi un avocat a fost prezent în sală pentru a apăra interesele unor cetățeni argumentând punctual cu articole din Lege. Pe unii dintre consilieri i-a lăsat rece.

17. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „Elaborare P.U.Z. – CONSTRUIRE ANSAMBLU DE 5 IMOBILE DE LOCUINȚE COLECTIVE CU REGIM DE INALTIME 2 IMOBILE D+P+2E SI 3 IMOBILE D+P+4E+ER ÎMPREJMUIRE TEREN, RACORDURI ȘI BRANȘAMENTE LA UTILITĂȚI” – str. SOMESULUI, FN, beneficiar SC TSI INVEST SRL. (Proiectul nu a trecut. Consilierii PSD, ALDE , consilierul UDMR, Szekely Istvan (Doronci )și consilierul PMP, Coroian Ovidiu s-au abținut)
18. Proiect de hotărare privind aprobarea documentației pentru lucrarea „ELABORARE P.U.Z. – CONSTRUIRE CENTRU CULTURAL, BAZĂ SPORTIVĂ ȘI DE AGREMENT” str. TĂUȚULUI F.N., beneficiar comuna Florești. (Proiectul a trecut cu o abținere din partea consilierului PMP, Coroian Ovidiu )
19. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „ELABORARE P.U.Z. – CONSTRUIRE ANSAMBLU DE LOCUINȚE COLECTIVE D+P+6E, ÎMPREJMUIRE ȘI BRANȘAMENTE” str. AVRAM IANCU F.N., beneficiar DUCA RAZVAN si asociații. (Proiectul a trecut cu abțineri din partea consilierilor PSD, a consilierului ALDE, Eugen Jurco și a consilierului PMP, Coroian Ovidiu).

Și la acest proiect a fost prezent un avocat care și-a expus punctul de vedere reprezentând de aceasta dată, beneficiarul. Astfel le-a spus consilierulor că îi compatimește pentru că cetățenii incearcă să îi intimideze și că de cele mai multe ori cetățenii  se plâng în multe situații fără să poată argumenta juridic. 

20. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „Elaborare P.U.Z. – CONSTRUIRE 4 IMOBILE LOCUINȚE COLECTIVE CU REGIM DE ÎNĂLȚIME S(Ds)+P+4E, ÎMPREJMUIRE, RACORDURI ȘI BRANȘAMENTE LA UTILITĂȚI” – str. ȘESUL DE SUS F.N., beneficiar SC TIV CONSTRUCT SRL. (Proiectul nu atrecut de votul consilierilor. Au votat „pentru” doar consilierii PNL prezenți și consilierul UDMR, Szekely Istvan (Condor))
21. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „ELABORARE P.U.Z. – CONSTRUIRE SPAȚIU COMERCIAL” str. SIMION BĂRNUȚIU, nr. 1-5, beneficiar SC PITAS INVESTMENT SRL.
22. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „ELABORARE P.U.D. – CONSTRUIRE ANSAMBLU DE LOCUINȚE COLECTIVE, CU REGIM DE ÎNĂLȚIME P+E+M, ÎMPREJMUIRE, AMENAJĂRI EXTERIOARE, AMENAJARE ACCES, EXTINDERE REȚELE, RACORDURI ȘI BRANȘAMENTE LA UTILITĂȚI”, situate în localitatea Florești,str. Abatorului , F.N., beneficiar SC CRISTAL TURISM SRL și SC SOMEȘUL CALD PRODUCTIE SRL .

Ordinea de zi a fost suplimentată cu 4 proiecte a căror situație este următoarea(despre ce proiecte este vorba veti putea afla detalii din filmarea ședinței de mai jos):

Un singur proiect a trecut de votul consilierilor și face referire la școala „Gheorghe Șincai”. Consilierii locali PSD și Alde, respectiv Doru Matei și Eugen Jurco s-au abținut.

Celelalte proiecte nu au trecut de votul consilierilor.

Articole Noi