Ieri, 05 nov 2015, la Ministerul Transporturilor a avut loc întâlnirea pe tema proiectului de transport intermodal cu finanţare europeană, întâlnire iniţiată de către prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan în vederea clarificării şi punerii în acord a instituţiilor implicate.
La întâlnire au participat secretarul general al Ministerului Transportului, Mircea Jorj, directorul general al Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial Transport din Ministerul Transporturilor, Marcel Boloş, prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, dar şi alţi directori şi reprezentanţi ai ministerului şi ai conducerii CN CFR Infrastructură şi CN CFR Călători.
În urma discuţiilor a reieşit faptul că proiectul intermodal promovat de Aeroportul clujean şi Consiliul Judeţean nu are asigurată cofinaţarea din partea CN CFR Infrastrutură în perioada 2014 – 2020, companie care are alte priorităţi pentru realizarea infrastructurii proprii. Mai mult, proiectul de transport intermodal nu poate fi finanţat din fonduri europene pe axa de conectivitate deoarece fondurile alocate României au fost deja negociate pentru reabilitarea căii ferate (Braşov – Predeal, Braşov – Sighişoara, Craiova – Calafat etc). Conform discuţiilor purtate joi, 5 nov a.c., singurul proiect care poate fi derulat la nivelul judeţului Cluj este cel multimodal propus în Master Planul General de Transport al României. Valoarea proiectului de platformă multimodală este de 34 mil euro + TVA şi ar urma să fie realizat printr-un parteneriat între Consiliul Judeţean Cluj, Primăria Cluj-Napoca şi alţi factori implicaţi pentru susţinerea dezvoltării economice a zonei cu perioada de implementare 2014 – 2020.
Discuţiile s-au finalizat cu acceptul tuturor părţilor participante că priorităţile şi posibilităţile de finanţare la acest moment sunt cele prezentate mai sus. Instituţia Prefectului Cluj îşi exprimă disponibilitarea de a media eventuale neînţelegeri ale părţilor şi de a susţine în continuare, prin toate mijloacele legale, accesarea de fonduri europene şi implementarea proiectelor în judeţul Cluj.
Mica, mica; cat o pasarica. Nici de as avea ochi de uliu si tot nu as vedea ce scrie in poza aia.
Ne cerem scuze pentru aceste neplaceri. Imaginea a fost decupata dintr-un documente word, noi nu am facut-o nici mai mica, nici mai mare (mai mica nu se putea caci altfel chiar nu se intelegea, mai mare daca o faceam iesea prea pixelata). Vom avea grija ca pe viitor sa nu mai postam astfel de imagini. Va multumim ca ne semnalati aceste probleme si ca ne cititi.