O şedinţă în stil comunist a avut loc astăzi, la Floreşti. Şi nu este deloc exagerat când se vede cu ochiul liber că nu oricine poate lua cuvântul în cadrul şedinţelor publice. Dar când primarul face nişte acuzaţii grave ca apoi să nu permită celui acuzat să se apere, pare să fie şi mai grav. Nici primarul nu a ascăpat de acuzaţii, dar şi în acest caz s-a spetit să închidă gura ceăţeanului.
Consilierii locali au avut pe masă în şedinţa de astăzi un proiect de hotărâre ce presupunea aprobarea înfiinţării Ansamblului „Şoimii Carpaţilor”. Prima problemă întâmpinată şi pe care a şi ridicat-o consilierul local Julien Muntean a fost cea a numelui, susţinând că „Şoimii Carpaţilor” este un nume deja utilizat, fiind o divizie militară. Primarul a dat asigurări că nu există aşa ceva şi că nu au legătură.
Părinţii copiilor din Ansamblul „Cununa Someşană”, îngrijoraţi.
Una dintre mămicile unui copil înscris în ansamblul de dansuri populare a cerut explicaţii, a dorit să ştie ce se va întâmpla cu ansamblul, dar mai ales viitorul copiilor lor ca practicanţi ai acestor dansuri. Femeia a spus că nu poate să treacă cu vederea tot timpul investit de Dinu Ban (n.red. cel care a înfiinţat Ansamblul Cununa Someşană) în copiii lor, lăsând să se înţeleagă că părinţii nu vor ca Dinu Ban să plece.
„Anul trecut în luna noiembrie am aflat că domnul Ban a înregistrat sub nume propriu la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) acest nume. Acest nume, până la momentul respectiv funcţiona sub egida Casei de Cultură Floreşti, motiv pentru care Primăria comunei Floreşti, a plătit tot ce însemna cheltuieli de echipamente şi deplasări a acestui ansamblu”, a spus primarul. Mai mult de atât, primarul nu este mulţumit cu o cesionare la care era dispus Dinu Ban, pur şi simplu vrea un alt ansamblu.
De altfel, în explicaţia sa, edilul nu a fost capabil decât să aducă acuzaţii. Astfel, că mai subtil încerca să le explice celor prezenţi că „domnul Ban, întâmplător este şi director al Casei de Cultură” şi că au alocat bani de la bugetul local pe sectorul de Cultură, pentru Ansansamblul „Cununa Someşană”, un ansamblu al Casei de Cultură Floreşti.
Ei bine, cum nimic nu este întâmplător, cel puţin nu în ce prevăd legile, primarul a uitat că este ordonator principal de credite, că fără semnătura lui, Casa de Cultură din comuna Floreşti nu achiziţionează nimic. Aşa că pe toate contractele încheiate, pentru achiziţionarea vestimentaţiei pentru dansatori, precum şi deplasări, transport şi orice altceva, sunt deţinute şi realizate cu Primăria comunei Floreşti. Prin urmare, Ansamblul „Cununa Someşană” nu plecă cu achiziţiile făcute din bani publici, acestea rămân ale Primăriei şi Consiliului Local.
„Şoimii Carpaţilor” intră cu stângul în noul început. Primele acuzaţii grave de furt de coregrafie şi muzică.
O altă problemă în cadrul şedinţei a apărut când un reprezentant al unui ansamblu de dansuri de la Turda a venit să acuze că la prima apariţie a primarului alături de noii membri ai noului ansamblu de dansuri populare din Floreşti, le-a furat dansul dar şi muzica. Femeia părea foarte revoltată pe situaţie, însă primarul total dezinteresat de acest lucru. În stilul caracteristic, primarul alături de preşedintele de şedinţă Laar Andras (PNL) au făcut tot posibilul să închidă gura femeii.
Primarul aruncă cu acuzaţii dar nu dă voie să i se răspundă şi refuză dreptul celuilalt de a-şi expune punctul de vedere.
După ce a aruncat cu acuzaţii în Dinu Ban, primarul comunei şi colegul său Laar Andras nu l-au mai lăsat să îşi expună punctul de vedere, în ciuda faptului că anumiţi consilieri au cerut ca Dinu Ban să îşi expună părerea legat de cele spuse de edil. Pe de altă parte, La şedinţa anterioară a Consiliului Local Floreşti (16.02.2015), fiind prezenţi de altfel şi cetăeţeni ai comunei, aceştia au fost scoşi din sală în momentul în care consilierii au votat în secret, o comisie care să evalueze cererile asociaţiilor şi fundaţiilor pentru finanţarea nerambursabilă de la Primărie. La acel moment se purtau discuţii legate de acest subiect, iar Dinu Ban a fost atunci prezent şi le-a explicat consilierilor de ce a înregistrat numele ansamblului pe numele său. Cum la acel moment toate persoanele care nu faceau parte din Consiliu Local au fost scoase din şedinţă (n.red. din şedinţă pentru că respectivul punct se afla pe ordinea de zi a şedinţei şi care este o şedinţă publică). Ce se ascunde? De ce nu au fost lăsaţi cetăţenii să asculte ce are Dinu Ban de spus? De ce la şedinţa de azi nu a fost lăsat să vorbească public? Nu ştim.
Dinu Ban: „Nu îmi dau demisia. Ansamblul vine cu mine. Eu l-am înfiinţat”
Şi pentru că nu am reuşit să îl ascultăm pe Dinu Ban în mod public că aşa era normal, redacţia l-a contactat telefonic pentru a comenta cele întâmplate în şedinţa de Consiliu Local.
„Eu am făcut acele lucruri pentru a-mi proteja întreaga activitate. Am peste 15 ani de experienţă, eu am fondat acest ansamblu. Am fost mereu prezent cu ansamblul la toate evenimentele, peste tot unde mi s-a cerut. Am 3 generaţii de dansatori. Dar de acum 1 an sau 2, foştii colegi, veteranii ansamblului, au înfiinţat la rândul lor un ansamlu al Casei de Cultură, dar toată lumea îi ştia că sunt din Ansamblul „Cununa Someşană” Ei nu au vrut să înregistreze numele ansamblului şi atunci am făcut-o eu tocmai pentru ca să nu fiu furat la rândul meu. Aţi văzut ce s-a întâmplat azi cu cei de la Turda. Au venit în urmă cu ceva timp şi mi-au bătut obrazul, da nu de mine era vorba ci de veteranii, foştii colegi care astăzi merg la acest nou ansamblu. Din decembrie, s-au făcut presiuni asupra mea să demisionez din funcţia de director al Casei de Cultură, dar nu voi demisiona. Noi avem şi asociaţie avem contractele noastre şi dacă va fi nevoie, vom accesa doar fonduri nerambursabile, vom închiria sala. Am cursuri de dans, eu am făcut asta benevol, nu eram plătiţi şi mergeam peste tot unde ne cerea. Din banii alocaţi de la buget pentru deplasări, încălţăminte s-au plătit, da dar sunt ale Primăriei, noi n-am luat nimic”, a declarat Dinu Ban pentru Cluj24h.ro.
Mai mult de atât, nou Ansamblu „Şoimii Patriei” nici nu s-a înfiinţat că deja utilizează echipamentele instituţiei (n.red. achiziţionate din banii publici), fără să ştim în temeiul cărei legi, cu aprobarea cui.
[…] Foarte frumos, numai că dacă bine ne amintim, în şedinţa de Consiliu Local din februarie 2015, un ansamblu de dansuri populare din Turda, acuza ansamblul Şoimii Carpaţilor de la Floreşti, proaspăt „reînfiinţat” printr-o hotărâre de Consiliu Local, că le fură coregrafii şi că îi vor acţiona în instanţă. Detaliile despre această întâmplare se găsesc AICI. […]