Salonul de carte „Ce le citim copiilor” isi deschide usile aceste zile, la Cluj-Napoca

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

Afis_Ce_le_citim_copiilorSalonul de carte „Ce le citim copiilor”, ediția de primăvară, și-a deschis porțile virtuale acum cinci zile, înregistrând, din momentul lansării lui online, vânzări de peste 500 volume. Evenimentul este primul salon de carte pentru copii din România desfășurat atât în mediul offline, cât și în cel online.

Organizat sub egida grupului Ce le citim copiilor, salonul de carte își propune să reunească, într-un concept inedit, nu doar părinții, copiii și Cartea, ci să aducă Scriitorul și Scrisul printre cei prezenți, într-o serie limitată de evenimente. Invitatul principal al salonului este Gabriel Poenaru, ilustrator de carte și de text, în special pentru copii, care va lansa la Cluj două dintre volumele sale, Firul de iarbă și Aricii din strada 5.

Alături de creațiile sale, evenimentul va aduce împreună cartea mai puțin cunoscută scrisă de autori și ilustratori valoroși, cu cartea unor edituri cu tradiție, însă cu aplecare spre subiecte alese.

Salonul clasic se va derula pe perioada a două zile: sâmbătă, 11 martie 2017, și duminică, 12 martie 2017, în două locații.

Sâmbătă, orele 10.00-14.00 – Grădinița Octofun, Cluj-Napoca, Constantin Brâncuși, nr. 109:

– Salon de carte;

– Lansarea cărții “Firul de iarbă” – Gabriel Poenaru;

– Atelier de ilustrație de carte pentru copii (gratuit) maxim 30 de copii, susținut de Gabriel Poenaru.

Sâmbătă, orele 16.00 si 20.00 – “zece degețele” – Florești, str. Dumitru Mocan, nr. 26:

– Salon de carte;

– Lansarea cărții “Firul de iarbă” de Gabriel Poenaru;

– Seminar pentru părinți pe tema importanței lecturii cu Gabriel Poenaru și psiholog autor de cărți pentru copii – Lăcrămioara Cojocaru;

– Seară de lectură la Biblioteca “Ce le citim copiilor” – maxim 20 de copii.

Duminică, orele 10.00 – 14.00 – Grădinița Octofun, Cluj – Napoca, Constantin Brâncuși, nr 109:

– Salon de carte;

– Lansarea cărții “Aricii din Strada 5”;

– Atelier de modelaj în lut a unor personaje din cărțile salonului (gratuit) – maxim 20 de copii, susținut de Emanuela Oltean.

Atelierele sunt adresate copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani.

În cadrul ambelor variante ale salonului, se vor desfășura concursuri în urma cărora editurile vor oferi participanților premii constând în cărți.

Participarea (gratuită) la atelierele pentru copii se face în baza unei rezervări prealabile la adresa de e-mail: bianca.mereuta@gmail.com.

Articole Noi