Relocarea și modernizarea Carbochim Cluj-Napoca, investiție de peste 5 milioane de euro. Tot acest proces se va desfășura fără întreruperea activității.
Înființată în 1949 la Cluj-Napoca, CARBOCHIM SA este cel mai mare producător de
abrazive profesionale din România.
Pentru optimizarea costurilor și eficientizarea activității, platforma industrială se va reloca într-un spațiu adaptat capacității de producție.
În acest sens, va beneficia de investiții majore în tehnologizare.
Relocarea și modernizarea Carbochim.
În total, sunt programate investiții de peste 5 milioane de euro în mutarea și modernizarea fabricii. Obiectivul este acela de a dezvolta activitatea industrială a acesteia.
Procesul se va realiza anul acesta, fără perioade de inactivitate.
În ultimul trimestru din acest an, CARBOCHIM SA se va muta într-o nouă locație, ca parte dintr-un demers de dezvoltare accelerată.
Imobilul în care va fi mutată fabrica este pe Bulevardul Muncii, nr. 18, în zona fostului combinat de utilaj greu din Cluj-Napoca, un areal cu specific industrial.
Carbochim va funcționa în locul fostei hale a Tricotaje Someșul.
Demersurile de transferare sunt deja demarate. După achiziționarea activelor, s-a început planificarea și avizarea.
Relocarea se va realiza fără perioade de inactivitate.
În acest moment, platforma CARBOCHIM se întinde pe aproximativ 14 hectare. Din această suprafață mai puțin de 30% este funcțională.
Restul sunt spații dezafectate și reziduale.
„Secțiile care funcţionează acum sunt cele de produs finit.
Secția de abraziv pe suport, care produce bine-cunoscutul șmirghel, secția corpuri abrazive cu liant ceramic și secția corpuri abrazive cu liant organic și discurile de debitat.
Celelalte secții au fost oprite. Secția de carbură de siliciu și electrozi siderurgi a fost oprită în 1996, iar secția de electrocorindon în 1999.
Ambele erau energofage, poluau foarte mult, trebuiau alocați foarte mulți bani pentru a putea să funcționăm în această locație.
În plus, prețul la energie era foarte mare, și atunci hotărârea a fost să închidem ce nu este rentabil.
A fost nevoie să fie închise pentru a salva restul fabricii”, spune Viorel Popoviciu, Directorul General al CARBOCHIM SA.
#Planul de business prevede o creștere cu 20% a afacerii în următorii 3 ani.
Relocarea reprezintă o oportunitate, planurile de dezvoltare a fabricii fiind stabilite.
În primul rând, se dorește eficientizarea costurilor, dar și o creștere a producției industriale, prin retehnologizare.
„Am dorit foarte mult să ne relocăm, având în vedere faptul că platforma
este imensă, iar în afara costurilor de producție avem foarte multe alte costuri auxiliare, generate și de suprafața inactivă, ce reprezintă peste 70%.
Şi aveam nevoie de o locaţie în care să schimbăm fluxul tehnologic şi să-l optimizăm aşa cum ni-l dorim”,
a adăugat Directorul General al CARBOCHIM SA.
În ceea ce privește planurile de retehnologizare și dezvoltare a producției industriale, acestea presupun eficientizarea fluxului. Mai exact, printr-un grad mai mare de automatizare.
„Investiția în relocare va fi în jurul a 5 milioane de euro.
Vom aduce utilaje noi, iar cele performante pe care le avem acum vor fi mutate pe noua platformă.
Când vorbim de retehnologizare, vorbim de utilaje noi, în general utilaje automate sau semiautomate, vorbim de cuptoare de ultimă generație, care înseamnă consum mic de energie și de gaz și înseamnă o mai bună performanță a produselor pe care noi le vom produce în noua locație.
Sperăm ca după relocare, având în vedere o diminuare considerabilă a costurilor de producție, să putem să creștem în următorii 3 ani cu aproximativ 20%.
Concret, cu cei 170 de angajați pe care îi avem în prezent”, a explicat Viorel Popoviciu.
Citește mai multe din „Economie”.