Rectificare Bugetară la Floreşti. Vezi ce modificări în buget au apărut

consiliu local floresti 16.10.2014

Consilierii locali din Floreşti s-au întrunit în şedinţă, astăzi, pentru a aproba rectificarea de buget pentru acest an. Consilierii au dezbătut fiecare capitol în parte, astfel că în imaginile de mai jos veţi putea vedea care au fost modificările apărute în bugetul pe acest an. Conform acesteia la anumite categorii au fost suplimentate sumele alocate la început de an.

În cadrul discuţiilor consilierilor pe buget, au apărut câteva amendamente. Mai mult, consilierii au aprobat din suma rămasă necheltuită de 712.000 lei, alocarea unei sume de 400.000 lei pentru construirea unui centru de excelenţă pentru copii şi un club al pensionarilor. De altfel acest subiect a stârnit discuţii, iar consilierul PNL, Laar Andras s-a opus cu vehemenţă acuzându-l pe preşedintele de şedinţă, Ioachim Vancea că „acesta e proiectul dumneavoastră eu nu sunt de acord. Dacă pui banii ăştia pe casa pe care o numeşti acum aşa cum o numeşti dumneata, apoi votăm bugetul, mie personal nu îmi convine”.

Consilierii a acordat 13 voturi pentru această alocare, Laar Andras a fost împotrivă, iar Hinteuar Tatiana s-a abţinut.

De fapt, consilierul PNL făcea referire, subtil, la cazul deja cunoscut sub denumirea „casa Bârdeş”, despre care ştim deja că a fost alocată o sumă de bani pentru cumpărarea casei de la proprietarul ce a atacat în instanţă construirea unor blocuri prea aproape. Instanţa a decis demolarea acelor blocuri, însă pentru ca acest lucru să nu se întâmple, consilierii au ales să cumpere casa, numai că atunci primarul comunei a atacat în contencios administrativ hotărârea care ulterior a fost anulată.

buget floresti buget floresti 1

buget floresti 2 buget floresti 3

buget floresti

 

Articole Noi