Record de spectatori la TIFF 2022: peste 130.000 de participanți.

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

Record de spectatori la TIFF 2022: cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat spectaculos duminică, pe 26 iunie.

Cele 200 de filme sosite din 55 de țări au adus în fața ecranelor de cinema din Cluj, un număr de 102.000 de plătitori de bilete. 

Mai exact, cu 8% mai mult față de 2019, anul în care se stabilise recordul anterior.

Evenimentele cu acces gratuit, printre care s-au numărat activitățile din:

programul TIFF în familie,

întâlnirile organizate la TIFF Lounge,

expozițiile de la Muzeul de Artă,

Ukrainian Street Food Day, dar și proiecțiile și concertele pentru care cetățenii ucraineni au avut intrare liberă.

Toate, au contribuit la bilanțul final, care indică peste 130.000 de participanți la TIFF 2022.

Record de spectatori la TIFF 2022: ce au văzut participanții?

În topul celor mai vizionate filme ale ediției se află: 

Rețeaua Jane (r. Phyllis Nagy), 

Maigret (r. Patrice Leconte), 

Metronom (r. Alexandru Belc), 

Iluzii pierdute (r. Xavier Giannoli) și 

Clubul șomerilor (r. David Marqués).

Cel mai popular eveniment din programul ediției a fost proiecția specială din ultima seară de festival. 

Competiția oficială, noul film al duo-ului regizoral argentinian Mariano Cohn și Gastón Duprat, a atras peste 3.200 de plătitori de bilete în Piața Unirii Open Air.

ecord de spectatori la TIFF 2022, cluj24h, știri din cluj, știri cluj, TIFF2022,
Film Food @ TIFF 2022, foto Andreea Popa

Entuziasmul publicului s-a tradus și la această ediție prin zeci de evenimente sold out.

Ca în fiecare an, biletele de acces la cinele inspirate de filmele din programul Film Food s-au epuizat cu rapiditate.

Printre filmele care au rulat cu casa închisă s-au numărat multe dintre titlurile autohtone din selecția Zilelor Filmului Românesc.

Cele mai urmărite au fost: 

Capra cu trei iezi, debutul regizorului Victor Canache, distins cu Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc,  

Balaur, în regia lui Octav Chelaru, și

documentarul Pentru mine tu ești Ceaușescu (r. Sebastian Mihăilescu).

Printre cele mai iubite și votate filme se numără și Regele Mihai: Drumul către casă, produs de John Florescu.

A avut parte de o proiecție specială în cadrul festivalului.

TIFF 2022 a adus și evenimente muzicale.

Evenimentele muzicale s-au bucurat de un real succes și la această ediție.

Cel mai popular dintre ele a fost concertul susținut de legendarul Eliades Ochoa, fondator al Buena Vista Social Club. Au venit să-l asculte la TIFF 2000 de fani.

La fel de apreciat a fost și cine-concertul Nosferatu, cu acompaniamentul artiștilor de la Opera Maghiară de Stat din Cluj-Napoca. Au fost prezenți peste 1.800 de spectatori.

Iubitorii de cinema își pot face deja planuri pentru TIFF 2023.

Ediția cu numărul 22 va avea loc între 16 și 25 iunie, la Cluj-Napoca.

Până atunci, cele mai apreciate filme din festival vor fi proiectate la București, între 21 – 24 iulie, la Cinema Elvira Popescu.

Filmele TIFF vor poposi și în țară, la: 

Sibiu (7-10 iulie), 

Reșița (5 – 7 august), 

Alba-Iulia (la Alba Iulia Music & Film Festival, între 19 – 21 august) și 

Oradea (2-4 septembrie).

Organizatorii TIFF au anunțat și prima ediție a unui nou festival de film, organizat la Constanța între 8 și 11 septembrie.

SUNSCREEN propune un nou concept de eveniment, cu succese de Box Office, cine-concerte și experiențe cine-culinare, într-un amplu program curatoriat de organizatorii celui mai mare festival din România dedicat cinematografiei.

Momente esențiale și montaje video din festival pot fi urmărite pe pagina de YouTube TIFF.

Citește mai multe din „Divertisment și timp liber”.

Articole Noi