Razie în cartierul Mărăști. Polițiștii au dat amenzi de peste 14.000 lei, iar patru șoferi au rămas fără permise de conducere

politia 2Poliţiştii au organizat o acţiune, cu efective mărite, pe raza cartierului Mărăşti, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, prevenirea faptelor antisociale şi sancţionarea celor care încalcă prevederile legale.

La data de 20/21 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj- Napoca – Secţia 2 Poliţie au organizat o acţiune de amploare pe raza cartierului Mărăşti. Aceştia au acţionat pentru descurajarea comiterii de fapte antisociale, pentru prevenirea deţinerii şi consmului de substanţe cu efecte psihoactive, precum şi pentru respectarea regimului rutier.

Poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, rutieri şi criminalişti au acţionat împreună cu jandarmi, poliţişti locali şi poliţişti de frontieră.

politia 1Poliţiştii au verificat localurile publice din zonă şi au efectuat controale în trafic, fiind sancţionaţi şoferii care au încălcat regulile de circulaţie. De asemenea, s-a urmărit detectarea produselor de tutun şi a substanţelor cu efect psihoactiv, fiind folosiţi în acest sens câini specializaţi.

În cadrul acţiunii, au fost constatate 21 de abateri contravenţionale, în valoare de peste 14.000 de lei. Au fost aplicate sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, a Legii 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, a O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, etc.

De asemenea, au fost reţinute 4 permise de conducere, 2 certificate de înmatriculare şi 2 seturi de plăcuţe cu numere de înmatriculare.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj