Deputatul PSD , Horia Nasra susține că este „COD ROŞU în privinţa atragerii fondurilor europene în Cluj-Napoca și că administraţia Boc- PNL este depăşită de situaţie”.
Conform acestuia, în ultimii ani primarul Emil Boc şi consilierii PNL Cluj-Napoca au fost depăşiţi de situaţie în privinţa atragerii de fonduri europene pentru obiectivele de dezvoltare ale municipiului Cluj-Napoca.
Primăria Cluj-Napoca are mari întârzieri la două dintre cele mai mari proiecte finanţate cu fonduri europene: Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative – CREIC (Buftea de Cluj) și Centrul de Sprijinire a Afacerilor T.E.A.M (Tehnologie, Evoluție, Antreprenoriat, Microîntreprindere), situate pe dealul Lomb, în condiţiile în care ambele trebuiau încheiate până la sfârșitul lui 2016.
„Sunt oraşe în Bulgaria care au reuşit să atragă mai multe fonduri europene decât cei din primăria Cluj-Napoca. De asemenea, Emil Boc poate să ia meditaţii chiar de la colegii săi de partid, primarii din Oradea şi Alba Iulia care au reuşit atragă fonduri pentru mai multe proiecte europene în perioada 2012-2016” a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.
Având în vedere această situaţie gravă, social-democraţii clujeni îi solicită primarului Emil Boc un punct de vedere: „Domnule primar, când veţi prezenta concluziile acestui eşec administrativ şi ce măsuri veţi lua în viitor pentru ca municipalitatea să atragă mai multe fonduri europene” a mai declarat deputatul Horia Nasra.