În decursul ultimelor săptămâni, PSD Cluj a cerut explicații publice asupra modului în care a fost administrat stadionul Cluj Arena. Acestea nu au venit fie din rea-voință, fie din nepăsare.
Având în vedere că tot managementul Cluj Arena a fost și este gestionat de membrii ai PNL și că există o legătură directă între societatea care administrează stadionul, Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj, PSD Cluj cere din nou o informare publică despre situația Cluj Arena.
PSD Cluj îi solicită dlui. Emil Boc să explice de ce nu a trimis societății care administrează stadionul informarea privind cuantumul impozitului care trebuie plătit. De ce a trebuit să aflăm de acest impozit de la Curtea de Conturi și nu de la domnia sa?
Situația oricum duce în derizoriu reputația demnității de edil al Clujului, din cauza comportamentului volatil al edilului Emil Boc, pentru că în absența controlului Curții de Conturi, probabil s-ar fi aflat de impozit doar când suma respectivă plus penalități ar fi fost mult prea mare și ar fi permis primăriei să preia stadionul. Să fie oare o acțiune premeditată sau o neglijență administrativă incalificabilă?
În aceași notă, domnule Emil Boc, cine răspunde de faptul că societatea care administrează Cluj Arena nu a fost informată de impozit? Domnule Alin Tișe, de ce nu ați bugetat impozitul în momentul inaugurării stadionului?
PSD Cluj consideră că atât Consiliul Județean Cluj cât și Cluj Arena trebuie să acționeze în instanță Primăria Municipiului Cluj-Napoca și pe reprezentantul acesteia Emil Boc.
Domnilor liberali, cine răspunde pentru cele 8 milioane de lei care trebuie achitate de cetățeni, pentru neputința colegilor dumneavoastră de partid?
În acest context, îi solicităm și domnului Mihai Seplecan, să prezinte o informare clară despre acest subiect: Care este suma de achitat? Care este valoarea penalităților care trebuie suportate de clujeni? Ce măsuri va lua în această speță?Având în vedere situația dramatică a stadionului, directorul Cluj Arena trebuie să-și înainteze demisia.