Proiecte europene pentru sistemul sanitar clujean: Consiliul Județean Cluj pregătește 4 noi proiecte pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale în spitale.
Se dorește achiziționarea de echipamente ultramoderne, în valoare de 13 milioane de lei.
Toate acestea pentru spitalele de sub autoritatea Consiliului Județean.
Consiliul Județean Cluj a aprobat patru noi proiecte vizând finanțări europene.
Prin acestea se dorește reducerea riscului de infecții nosocomiale în spitalele clujene.
Proiecte europene pentru sistemul sanitar clujean- spitalele vizate.
Instituțiile medicale din subordinea forului administrativ județean care vor beneficia de aceste investiții din bani europeni sunt:
Spitalul de Urgență pentru Copii,
Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”,
Spitalul de Boli Infecțioase și
Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa.
Prin intermediul proiectelor se urmărește diminuarea vulnerabilităților generate de apariția și răspândirea infecțiilor nosocomiale în cele patru unități sanitare.
Concret, prin achiziționarea echipamentelor și a materialelor necesare.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:
„Aceste noi investiții în echipamente și aparatură ultramodernă au rolul clar stabilit.
Acela de a contribui în mod direct la protejarea vieții și a sănătății pacienților și a întregului personal din spitalele noastre.
Nu cred că există un mod mai util de a folosi banii europeni.
Nimic nu e mai important decât viața și sănătatea celor care apelează la spitalele clujene.”
Dotări ce urmează a fi achiziționate:
Printre dotările propuse a fi cumpărate se numără:
sisteme de detectare și igienizare,
sterilizatoare,
nebulizatoare,
sisteme de purificare și dezinfectare a aerului din încăperi,
sisteme de evidențiere a încărcăturii microbiologice pe suprafețe și în aer,
sisteme de măsurare automată a diurezei, sisteme digitalizate de monitorizare a igienei mâinilor, ș.a.m.d.
În valoare totală cumulată de 13.017.250 de lei, cu TVA inclus, proiectele urmează să fie depuse spre finanțare.
Vor fi depuse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Află mai multe informații despre investițiile realizate de Consiliul Județean Cluj în spitalele clujene din rubrica „Sănătate/Stil de viață”.
[…] Consiliul Județean Cluj pregătește 4 noi proiecte pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale în spitale. […]