Astăzi, 15 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă a Evaluării Naționale – etapa 2020. La proba scrisă de Limbă și literatură română au fost prezenți 161.038 de candidați, iar 11.490 (6.7%) de candidați nu s-au prezentat la examen – dintre aceștia, 166 de candidați se află în izolare, iar alți 18 sunt spitalizați/carantinați.
Un singur candidat a avut temperatura peste maximul admis. Acesta va susține examenul în etapa specială (29 iunie – 4 iulie). Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 3 (trei) candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).
Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.
Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie (Matematică), iar ultima probă – Limba și literatura maternă – va fi susținută joi, 18 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.
Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).
În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.