Prevenirea incendiilor de vegetație este importantă în această perioadă. Polițiștii clujeni se implică în acțiuni de prevenire folosind o dronă.
În ultima perioadă s-au intensificat incendiile de vegetație din apropierea municipiului Cluj-Napoca.
Având în vedere acest fapt, polițiștii clujeni alături de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj au intervenit.
Intervențiile s-au făcut în urma sesizărilor directe sau prin intermediul SNUAU 112, la diverse cazuri de incendiere a vegetației uscate.
Acestea au pus în pericol siguranța persoanelor, a mediului și implicit a bunurilor acestora.
Necesitatea implicării forțelor de ordine în cadrul acestor intervenții, respectiv a
polițiștilor, duce la consolidarea eforturilor de asigurare a climatului de ordine și
siguranță publică pe raza întregului județ.
Prevenirea incendiilor de vegetație: acțiuni cu drona.
În acest context, joi, 31 martie a.c., la nivelul Poliției municipiului Cluj-Napoca,
a fost pus în aplicare un Plan de măsuri.
Totul, pentru prevenirea distrugerilor cauzate de incendiile de vegetație uscată pe raza de competență.
Astfel de cazuri trebuie preîntâmpinate și depistate la timp pentru că pot avea un impact deosebit de grav asupra comunității.
Din acest motiv, s-a intervenit cu echipament tehnic de supraveghere de tip dronă cu sistem de termoviziune.
De asemenea, echipe de polițiști se află în teren pentru prevenirea și depistarea
celor care pun în pericol siguranța comunității prin aceste acte de incendiere a
vegetației uscate.
Obligațiile cetățenilor și sancțiuni.
Proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu, au obligația de a arde miriștile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă astfel:
– numai cu acceptul autorității competente pentru protecția mediului
– cu informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență.
În conformitate cu OUG 195/2005 privind protecția mediului, se sancționează cu amendă între 3.000 și 6.000 de lei încălcarea acestor obligații.
Arderea vegetației uscate se poate realiza doar cu respectarea măsurilor de
apărare împotriva incendiilor, conform Ordinului Comun nr.605/579 din 2008 al M.A.I. și M.A.D.R.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj a informat cu privire la situația în cauză.
Astfel, datele transmise arată că de la începutul anului, pompierii au intervenit la peste 477 de incendii de vegetație uscată și diverse deșeuri.
Citește mai multe știri din „Social”.