Poliția clujeană recomandă conducătorilor de autovehicule să conducă prudent, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic și să ia în calcul faptul că spațiul de frânare crește substanțial pe carosabil ud.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică care vizează şi judeţul Cluj, informând că, în intervalul 8-10 iulie, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină.
Pentru o călătorie sigură şi pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să se intereseze cu privire la condiţiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.
De asemenea, pe timpul deplasării, recomandăm șoferilor să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să păstreze distanţa în mers, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.
În situația conducerii autovehiculelor în condiții de ploaie este necesară utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, precum şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.
Totodată, recomandăm păstrarea unei distanţe mai mari faţă de autovehiculele care circulă în faţă, precum și evitarea acţionării bruște a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare.
În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.
Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicaţiile agenţilor de circulaţie şi ale lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii sau restricţionării temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei personalului specializat.
Totodată, recomandăm pietonilor să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare și să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă.