Poliţiştii locali au împărţit amenzi în carteierel Mănăştur şi Zorilor

0
327
vrei să devii polițist, Acțiune preventivă, Polițiștii clujeni, cluj24h, știri cluj
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

politiaPoliţia Locală a efectuat joi, 21 august 2014, o amplă acţiune de control în cartierele Mănăştur şi Zorilor. Inspectorii au verificat aspecte privind traficul rutier, ordinea şi liniştea publică, protecţia mediului, activităţi comerciale şi disciplina în construcţii.

În total, au fost încheiate 45 de procese-verbale de constatare a contravenţiilor, valoarea amenzilor aplicate fiind de 14.580 lei.

Sancţiunile au fost aplicate pentru fapte precum: ocuparea abuzivă a domeniului public, neafişrea orarului de funcţionare, parcări neregulamentare pe trotuar şi spaţiile verzi, nerespectarea standurilor aprobate pentru desfăşurarea activităţii de taximetrie, murdărire carosabil din cauza neetanşării corespunzătoare a autospecialei de salubritate.

De asemenea, a fost identificată o tabără de romi pe Calea Floreşti, aceasta fiind evacuată. Zona va fi salubrizată cu ajutorul asistaţilor sociali care efectuează muncă în folosul comunităţii.

Poliţia Locală organizează săptămânal astfel de acţiuni de verificare în cartierele clujene.

Cei care doresc să facă reclamaţii pot suna la numărul de telefon 0264/598784, în vederea intervenţiei poliţiştilor locali.