Poliţiştii locali au aplicat 173 sancţiuni contravenţionale la începutul săptămânii în campusurile universitare.

Retro L'Amour

un concert, o poveste de arta muzicala dedicat muzicii anilor ' 80' 90 si prezent care se desfasoara in data de 27 Iulie 2024 la BT Arena, Cluj Napoca si reuneste artisti legende ale acelor vremuri.

Retro L'Amour, cluj24h.ro, știri din cluj
plimbare tineri
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

La începutul acestei săptămâni, poliţiştii locali au efectuat verificări în campusurile universitare din oraş pentru identificarea eventualelor nereguli. Acţiunea a vizat campusurile „Haşdeu”, „Observatorului” şi cele din cartierele Mărăşti şi Gheorgheni.

Cele mai multe nereguli au fost depistate în ceea ce priveşte indisciplina în trafic. Au fost aplicate 167 sancţiuni contravenţionale din cauza opririlor/staţionărilor şi parcărilor neregulamentare, în valoare de 14.015 lei, în conformitate cu OUG nr. 195/2002, HCL nr. 61/2014 şi HCL nr. 26/2010.

Inspectorii au aplicat sancţiuni şi pentru altfel de fapte, precum depozitări ilegale de deşeuri voluminoase, comercializare de alcool minorilor, desfăşurarea activităţilor comerciale fără acord de funcţionare, abateri la transport persoane în regim de taxi sau pentru nerespectarea documentaţiei tehnice autorizate la unele construcţii care se edifică în zonele verificate.

În total au fost aplicate 173 sancţiuni contravenţionale, iar valoarea totală a sancţiunilor se ridică la suma de 31.415 lei.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj