Poliţiştii clujeni continuă activităţile preventive în cadrul campaniei „Pietoni în siguranță”.

0
309

FOTO 1 - „PIETONI ÎN SIGURANŢĂ”La nivelul județului Cluj, traversarea neregulamentară a drumului public de către pietoni ocupă prima poziție în topul cauzelor de producere a accidentelor rutiere pe primele 8 luni ale anului curent. Potrivit statisticilor, cele mai vulnerabile categorii de pietoni sunt reprezentate de vârstnici și copii.

În acest context, polițiștii clujeni au derulat activități de informare și prevenire lacluburile de pensionari și de îngrijire a vârstnicilor din municipiul Cluj-Napoca, atrăgând atenția asupra faptului că victimele accidentelor de circulație sunt, cu predilecție, vârstnici.

Totodată, au fost derulate sesiuni de informare la școlile de vară de pe raza municipiului Cluj-Napoca, copiii fiind instruiți cu privire la respectarea regulilor de circulație care li se adresează în calitate de pietoni.

De asemenea, pe toată perioada verii, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au derulat acțiuni de distribuire de materiale informative în ștrandurile din municipiul Cluj-Napoca.

Asimilarea corectă a regulilor de circulaţie va contribui la reducerea semnificativă a riscului de a fi implicaţi, pe viitor, în comiterea de accidente.

Acțiunile din cadrul proiectului se vor desfășura și în perioada următoare, scopul acestora fiind creşterea gradului de informare a pietonilor, în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare a acestora în accidente rutiere.

RECOMANDĂRI PENTRU PIETONI:

 Circulaţi numai pe trotuare iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public;

 Circulaţi numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare;

 Traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul;

 Nu vă angajaţi în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;

 Respectaţi culorile semaforului electric;

 Alcoolul are asupra pietonilor aceleași efecte ca și asupra șoferilor. Vă afectează controlul mișcărilor, echilibrul și viteza de reacție;

 Sunt interzise deplasările în grup pe partea carosabilă a drumurilor publice!

 Fiți un bun model de comportament rutier pentru copilul dumneavoastră și învățați-l să circule corect nu doar ca pieton ci și ca biciclist sau conducător de vehicule!