Petrecere întreruptă de polițiști. Amenzi imense și dosare penale.

Foto: Arhiva Cluj24h.ro
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 03.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție, cu sprijinuljandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj Napoca, au întrerupt o petrecere privată cu 22 de persoane, desfășurată pe raza municipiului.

Polițiștii au identificat organizatorii evenimentului, în cauză cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Totodată, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale în valoare de 52.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, precum și 28 de sancțiuni în valoare de 51.000 de lei pentru încălcarea a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj