Peste 7000 de clujeni au cerut transport în comun pe perioada nopţii. Consilierul local Bîldea Ioan (PNL), cel care a iniţiat un sondaj a transmis astăzi şi o solicitare către Compania de Transport Public în Cluj-Napoca. Floreştenii nu s-au prea înghesuit la sondaj. Au solicitat transport în comun peste noapte doar 226 de persoane prin acest sondaj.
De altfel, acest sondaj a fost un prilej foarte bun şi pentru locuitorii din Zona Metropolitană pentru a aduce la cunoştinţă, companiei ce prestează servicii de transport în comun că au nevoie cel puţin de un orar prelungit până după miezul nopţii. Şi asta pentru că în repetate rânduri, floreştenii au spus, pe un site de socializare că au nevoie de autobuze la ore târzii mai ales cei care lucrează până târziu.
Surpriza a fost însă că floreştenii nu s-au înghesuit la acest sondaj. De altfel, se vede chiar şi rezultate că cei care au cerut transport în comun pe perioada de noapte sunt în număr foarte mic.
„Au fost şi floreşteni care au cerut asta, dar nu foarte mulţi. Acest subiect trebuie tratat separat. S-a cerut spre Floreşti, Baciu şi Apahida dar nu aşa mulţi. Am mai avut câteva solicitări telefonic. Este necesară prelungirea programului dacă nu toată noaptea, dar să plece mai târziu de la Cluj”, ne-a declarat Bîldea Ioan, iniţiatorul sondajului şi a solicitării.
La finalizarea sondajului, consilierul local a transmis rezultatele precum şi o solicitare către CTP Cluj-Napoca în care cere să fie analizată posibilitatea introducerii unor rute de transport în comun pe perioada nopţii pentru Municipiul Cluj-Napoca.
„Subsemnatul Ioan Bîldea, în calitate de consilier local, vă rog să analizați introducerea unei soluții de transport în comun pe timp de noapte în Cluj-Napoca. Dacă ani la rând s-a refuzat mereu ideea de transport în comun nocturn pe motiv că nu este încă momentul, consider că acum este oportună elaborarea unei soluții care să cuprindă câteva mijloace de transport în comun care să circule noaptea pe rutele importante ale orașului. Pentru a verifica personal oportunitatea unei astfel de propuneri, am lansat un chestionar online referitor la acest subiect, prin care am încercat să aflu care este părerea clujenilor. În doar două săptămâni, am obținut peste 8.100 de răspunsuri, din care peste 7.500 au fost în favoarea unei astfel de inițiative și doar puțin peste 500 de păreri au fost exprimate împotrivă.
La ora actuală, există o singură linie numită nocturnă, linia 25N, pe care mijloacele de transport în comun circulă doar până la ora 0:30. Deci cu o oră și 30 de minute peste programul „de zi” al tuturor mijloacelor de transport în comun. În rest, doar la sărbători mari sau evenimente deosebite, mai avem program extins în noapte pentru transportul în comun. Prea puțin! Într-un oraș aflat în expansiune, care deține titlul de Capitală Europeană a Tineretului și dorește să devină și Capitală Culturală Europeană, introducerea unei soluții de transport public în comun și pe timpul nopții nu ar trebui să fie o problemă. Legat de argumentul rentabilității, pentru a putea calcula acest aspect, cred că este nevoie de un proiect pilot din care să rezulte ce rute ar fi mai rentabile, în ce interval orar și cu ce frecvență ar trebui operate liniile de noapte. Sunt linii și pe timp de zi pe care, deși nu se circulă cu grad mare de încărcare, Compania de Transport Public le operează în continuare, datorită faptului că acestea satisfac nevoile publicului și CTP este o companie de interes public le operează în continuare, datorită faptului că acestea satisfac nevoile publicului și CTP este o companie de interes public”, a searată în solicitarea consilierului local.
De altfel, alături de Asociația „Metrou Ușor” a fost realizat un proiect de introducere a transportului public de noapte în municipiul Cluj-Napoca pe care CTP ar putea să îl ia în calcul.