Seara de duminică, 2 iulie 2017, va rămâne pentru mult timp în amintirea melomanilor și a iubitorilor de artă drept seara unui excepțional spectacol în aer liber, care a încântat întregul oraș clujean.
Opera Națională Română din Cluj-Napoca a revenit în aer liber cu un nou spectacol pe scena neconvențională din Piața Unirii din Cluj, într-o încheiere memorabilă a Stagiunii 2016-2017, așa cum nu a mai făcut-o vreodată! Spectacolul de balet ”ZORBA”, pe muzica originală a compozitorului grec Mikis Theodorakis și în concepția coregrafică a apreciatului artist Lorca Massine, a strâns un public incredibil de peste 8.000 de spectatori în centrul Clujului, în fața unui eveniment unic, cu o atmosferă extraordinară, levitantă, greu de redat în cuvinte, retrăită prin multiple bisuri care au electrizat centrul orașului.
OPERA APERTA – proiectul artistic ce încheie în mod tradițional stagiunile Operei Naționale Române din Cluj-Napoca prin spectacole extraordinare în aer liber, deschise publicului larg – a debutat anul acesta cu o primă seară muzicală ce aducea în fața publicului din Piața Unirii capodopera verdiană ”La Traviata”, de un farmec clasic răpitor pentru cei peste 5.000 de spectatori. O seară mai târziu, baletul ”Zorba” făcea senzație cu legenda elenă celebră și îndrăgită pe întregul glob, a fascinantului personaj cu suflet liber, care își trăiește viața după propria filosofie și emană bucuria de a fi.
Spectacolul inspirat de cartea lui Nikos Kazantzakis a impresionat publicul Pieței Unirii prin emoția, energia incredibilă și prospețimea sa, urmărind întâlnirea dintre autenticul Zorba și noul său prieten John, americanul proaspăt sosit în satul grecului care încearcă să îl învețe pe străin îndrăzneala, bucuria trăirii și iubirea. Un veritabil ”imn al vieții”, după cum îl numește însuși coregraful Lorca Massine, baletul al cărui premieră absolută a avut loc la Arena di Verona în anul 1988, a parcurs o incursiune internațională impresionantă cu peste 5.000 de reprezentații, pe scenele a peste 30 de teatre, de pe patru continente, fiind aplaudat entuziast cu fiecare ocazie. Creația-simbol, interpretată în premieră națională pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca în luna ma a acestui an, a fost la fel de memorabilă pe data de 2 iulie, în montarea pe scena neconvențională a Pieței Unirii, ce s-a dovedit neîncăpătoare pentru miile de spectatori care dansau și aplaudau, fermecați de coregrafia impecabilă, muzica emoționantă și dinamismul unui spectacol unic. Șase bisuri au răsunat până târziu în noapte sub cerul înstelat, în fața publicului neclintit și fascinat care readucea pe scenă întreaga distribuție în aplauze furtunoase, redeclanșând tema celebrului dans grecesc. Ansamblul de Balet al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca a oferit artă coregrafică de înaltă ținută, aducându-i în roluri principale pe prim balerinii Dan Haja (Zorba), Mircea Munteanu (John), Andreea Jura (Marina), Augustin Gribnicea(Manolio), Liana Taloș (Madam Hortance), alături de solista Iulia Merca, cea care a dat o voce plină de trăire Marinei. Le-au fost alături întregul Cor și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, aflată sub bagheta dirijorului Adrian Morar, preluată ulterior de primul violonist pentru momentele de bis care au făcut deliciul publicului.
În rândul numerosului public s-au regăsit și invitați de onoare reprezentativi pentru cultura elenă: Excelența Sa Domnul Vassilis Papadopoulus, Ambasadorul Republicii Elene la București, precum și aclamatul Lorca Massine – creatorul minunatului spectacol, dansator și coregraf, prieten apropiat al compozitorului Mikis Theodorakis și primul interpret al rolului Zorba, odată cu premiera absolută din anul 1988 – dornic să-și revadă lucrarea pe inedita scenă de la Cluj. Le-au fost alături alte personalități ale culturii și artei clujene, printre care distinsa balerina Simona Noja, fostă prim balerină a Operei Române din Cluj, Deutsche Oper an Rhein, Deutsche Oper Berlin și Wiener Staatsoper, creatoarea Fundației Culturale ce-i poartă numele și inițiatoarea a numeroase proiecte artistice dedicate tinerilor talentați. Invitația OPERA APERTA 2017 a fost, de altfel, adresată de Opera Națională Română din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Fundația Culturală ”Simona Noja”, bucurându-se de sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj, precum și al Consiliului Județean Cluj.
De la Paris la Rio, de la Roma la Buenos Aires, Israel, Australia, Orientul Mijlociul și acum pe scena din Piața centrală a cetății clujene, legenda lui ZORBA a traversat timp, spațiu și suflete, într-un spectacol încântător despre viață, dragoste și prietenie în care ne regăsim cu toții. O încheiere emoționantă a stagiunii, menită să le reamintească clujenilor bucuria spectacolelor lirice și coregrafice oferite de Opera Națională Română din Cluj-Napoca, atât pe propria scenă, cât și pe cea neconvențională a pieței publice. Stagiunea 2017-2018 va reveni cu aceeași pasiune și încântare lirică pe data de 2 septembrie 2017, atunci când clujenii sunt invitați încă o dată în aer liber, în Piața Avram Iancu din Cluj, LA OPERĂ – Concertul de prezentare a viitoarei stagiuni , pe care publicul spectator este apoi invitat să o descopere de-a lungul întregului an, în sala de spectacol.
***
OPERA APERTA este un proiect de tradiție pentru cetatea clujeană, devenit celebru grație succeselor lirice ale edițiilor sale anterioare: Opera Aperta 2016 a uimit cu spectacolul de balet ”Lacul lebedelor” montat pe apă, pe o scenă special amenajată pe Lacul Chios al Parcului Central din Cluj, pe data de 11 iunie 2016, în contextul artistic emoționant al unui eveniment aclamat internațional, ce a reunit un public de peste 11.000 de spectatori care au vibrat la unison pe celebra partitură semnată de P. I. Ceaikovski; impresionante au fost, de asemenea, spectacolul extraordinar de operă în aer liber ”Nabucco”, de G. Verdi și Concertul de muzică spaniolă ”La Negra Noche”, organizate în luna iulie 2016 în Piața Unirii din Cluj-Napoca, spațiu ce a găzduit și mai vechile ediții Opera Aperta (cu spectacolele ”Carmen”- 2015 și ”Aida”- 2014), aplaudate îndelung de numerosul public, tânăr și matur, român și străin, meloman ori aflat în fața primelor sale descoperiri lirice – toți iubitori clasici sau moderni ai frumosului, acaparați de magia artei.
O inițiativă culturală ce oferă în fiecare an publicului larg magia artei lirice în centrul cetății clujene, ”Opera Aperta” se adresează publicului larg, oferind tuturor spectatorilor invitația deschisă, cu acces liber, la spectacole și gale de operă, ori spectacole de balet montate pe scena neconvențională a pieței publice, în spații alternative regăsite de Opera Națională Română din Cluj-Napoca și colaboratorii săi artistici, în avântul de revenire în stradă, în centrul și sufletul comunității locale, din dorința de a crea și împărtăși artă în mod plenar. Opera Aperta are ca principal deziderat readucerea artei mai aproapede publicul său, fidel sau amator, într-un context întru totul deosebit, reconfirmându-i statul inedit care îi permite desăvârșirea pe orice scenă, în interiorul sau înafara sălii de spectacol.
”Opera Aperta” este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și al Consiliului Local Cluj, precum și Consiliul Județean Cluj. Au fost alături totodată sponsorii oficiali NTT DATA, Banca Transilvania, Vitrina Advertising, Bombardier, Farmec, RMB Interauto și Mercedes Benz, Integrated Consulting Group, PMA Invest, Wens Tour și Vos Logistics, cărora le mulțumim în mod deosebit pentru sprijinul conferit cu ocazia fiecărei ediții