În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au identificat un bărbat care ar fi fost implicat în incidentul produs în noaptea de 22/23 februarie a.c., de la sediul unui partid politic din Cluj-Napoca.
Pentru documentarea activităţii infracţionale, azi a fost efectuată o percheziţie la domiciliul acestuia.
La data de 27 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu luptători de acţiuni speciale şi criminalişti, au efectuat o percheziţie domiciliară pentru probarea activităţii infracţionale a unui bărbat bănuit de tentativă la distrugere.
Din cercetări a rezultat că bărbatul, în vârstă de 40 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi fost implicat în incidentul înregistrat în noaptea de 22/23 februarie a.c., la sediul unui partid politic de pe strada Eroilor, din municipiu.
Referitor la acest incident, la data de 23 februarie a.c., poliţia a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că persoane necunoscute au ars ziare în faţa sediului şi au stropit zona cu substanţă inflamabilă.
În urma percheziţiei efectuate, au fost ridicate obiecte de îmbrăcăminte şi alte bunuri care prezintă interes pentru rezolvarea cauzei.
De asemenea, bărbatul a fost condus la sediul inspectoratului pentru audieri, urmând a fi continuate cercetările faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la distrugere prin incendiere, faptă prevăzută de Codul penal.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
UPDATE: