marți, aprilie 16, 2024

Ordinul Prefectului: un consilier județean își încheie mandatul.

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

Foto: Arhiva Cluj24h.ro
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

Prefectul a emis primul Ordin: un consilier județean își încheie mandatul înainte de termen.

O primă victorie a Organizației Județene Cluj a Partidului Social Democrat privind combaterea traseismului politic și pentru respectarea comunităților pe care aleșii locali le reprezintă.

După ce a solicitat în repetate rânduri încetarea mandatelor mai multor politicieni din funcțiile publice ocupate după plecarea acestora din partid, Prefectul județului, Mircea Abrudean a emis primul ordin de încetare a mandatului de consilier județean, înainte de termen.

Concret, este vorba despre consilierul județean Alin Popoviciu, care a obținut acest mandat fiind membru în PSD dar care, și-a anunțat candidatura pentru scrutinul de vot ce urmează, din partea PNL.

Organizația Județeană Cluj a Partidului Social Democrat a fost înștiințată ieri, 14.09.2020, de către Instituția Prefectului referitor la emiterea Ordinului privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier județean în Consiliul Județean Cluj a domnului Alin Popoviciu.

Foto: Arhiva Cluj24h.ro
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

Precizăm că pentru aceste alegeri locale domnul Alin Popoviciu candidează din partea Partidului Național Liberal.

Președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș consideră că: “Este o victorie de etapă, prin care am dorit să transmitem un mesaj alegătorilor și cetățenilor județului nostru privind respectarea valorilor fundamentale, democratice și instituțiilor statului român. Electoratul nu mai poate fi păcălit de discursurile mincinoase ale celor care au descoperit, peste noapte, valorile liberalismului. Este vorba de primari, consilieri județeni și locali ai Partidului Social Democrat care și-au trădat alegătorii și au ales calea oportunismului și a intereselor personale. Și așa vor rămâne în conștiința publică a comunităților!”

Articole Noi