Olimpia Cluj revine pe terenul de fotbal

Retro L'Amour

un concert, o poveste de arta muzicala dedicat muzicii anilor ' 80' 90 si prezent care se desfasoara in data de 27 Iulie 2024 la BT Arena, Cluj Napoca si reuneste artisti legende ale acelor vremuri.

Retro L'Amour, cluj24h.ro, știri din cluj
Olimpia Cluj
Sursă foto: http://www.olimpiacluj.ro/

Jucătoarele echipei de fotbal feminin Olimpia Cluj-Napoca au revenit pe teren după vacanța de iarnă. Peste 70 de jucătoare ale celor trei echipe din cadrul clubului clujean au revenit la antrenamente înainte de continuarea meciurilor din sezonul 2016-2017.

Reunirea lotului a fost realizată în data de 8 ianuarie. Odată cu reunirea au fost anunțate loturile pentru cea de a doua parte a sezonului fotbalistic. Astfel că sub tricourile primei echipe a clubului Olimpia vor evolua 27 jucătoare, dintre care vor fi câteva jucătoare chiar din generația 2000, în lotul echipei Olimpia 2 vor evolua 21 jucătoare care fac parte din generațiile 2001-2004, iar în lotul de junioare vor evolua 23 de jucătoare, acestea făcând parte din generațiile 2005-2009.

În această perioadă au loc patru antrenamente pe săptămână la Baza Sportiva „Unirea” din Mănăștur, un antrenament de TRX pentru jucătoarele de la Olimpia 1, iar de joi până sâmbătă, toate grupele vor beneficia de accesul la Sala de Sport de la Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu, Sala de Sport de la Școala „Iuliu Hațieganu” și Sala Polivalenta.

În ceea ce privește noutățile pe care le aduce 2017, Olimpia Cluj anunță modificarea componenței staff-ului tehnic, începând cu acest sezon jucătoarele echipei Olimpia 2 fiind antrenate de profesorul Papuc Teodor (profesor la LPS Cluj) și Alina Moraru (fostă antrenoare la FC Hunedoara). Antrenorul Marius Feșnic va coordona echipa de futsal a clubului Olimpia și va antrena jucătoarele de la echipa de junioare a clubului alături de antrenorul Tiberiu Stranyezky.

Pentru Olimpia 1, staff-ul tehnic este asigurat în continuare de antrenorii Mirel Albon și Iulian Szekely.

Cupa României, campionatul și Champions League, țintele Olimpiei Cluj în 2017

Președintele executiv al clubului Olimpia Cluj-Napoca, Alin Cioban, a declarat:

„Obiectivele clubului Olimpia și în acest an sunt cele deja cunoscute: titlul de Campioană a României, câștigarea Cupei României și câștigarea grupei de Champions League, pe care sperăm în acest an să o organizăm la Cluj-Napoca.”

Despre lotul echipelor din cadrul clubului, Alin Cioban spune că jucătoarele au fost convocate mai repede deoarece echipa națională va efectua zilele acestea un cantonament în Spania.

„Reunirea lotului a fost realizată destul de devreme pentru a răspunde solicitărilor echipei naționale de senioare care are un stagiu de pregătire în Spania în perioada 15-25 ianuarie, însă avem obiective îndrăznețe și pentru junioarele clubului care în acest an vor participa la diferite turnee internaționale”, a declarat Alin Cioban.

Cât despre transferurile efectuate în această iarnă, președintele executiv al clubului Olimpia Cluj a afirmat că există câteva modificări în componența loturilor și că staff-ul tehnic monitorizează alte câteva jucătoare care ar putea să ajute în viitor în campania din Champions League.

„Despre plecări, pot doar să anunț că am agreat ca acolo unde sunt oferte serioase din străinătate pentru jucătoarele mai vechi ale clubului să luăm în calcul și posibilitatea plecărilor însă doar în anumite condiții financiare. Despre achiziții, pot să afirm că menținem și în acest an stacheta ridicată la nivelul junioarelor și completăm lotul generației 2003 cu jucătoarea Szekely Kinkso, de la echipa Ladies Târgu Mureș, urmând ca alte trei fete care în prezent joacă la echipe de băieți din generația 2004 și 2005 să facă parte din lotul nostru. La nivel de senioare, probabil nu o să avem achiziții în această iarnă, însă monitorizam câteva jucătoare din țări ale Europei de Est, SUA și Canada pentru campania din Champions League”, a afirmat Alin Cioban.

Echipă de futsal, noutatea începutului de an

În ceea ce privește modificările survenite la nivelul staff-ul tehnic, Alin Cioban consideră că acestea un plus de valoare clubului.

„Mă bucură foarte mult continuarea parteneriatului cu domnul profesor Teodor Papuc și în acest an deoarece are o bogată experiență ca antrenor atât la LPS Cluj cât și la CFR Cluj, dar și acceptarea ofertei noastre de către Alina Moraru care sper să aducă clubului nostru un plus de valoare. Domnul profesor va continua și în acest an să răspundă de continuarea proiectului început în septembrie 2016, însă datorită faptului că în acest an fete din generația 2003 au drept de joc în Liga 1, am decis să preia și formația Olimpia 2. O noutate reprezintă inițierea unui proiect de a avea și o echipă de futsal, coordonată de domnul Feșnic Marius, care să participe la turneele organizate de FRF. Grupa mică, adică junioarele clubului, vor continua sub comanda domnului Tiberiu Stranyezky ajutat de Marius Feșnic și sper ca în perioada imediat următoare să avem turnee și pentru generațiile 2005-2009”, a declarat Alin Cioban.

Legat de jucătoarele senioare ale clubului, președintele executiv Alin Cioban speră ca acestea să înțeleagă corect care sunt țintele acestui an și să facă față.

„Senioarele au început ceva mai greoi startul în acest sezon însă este normal având în vedere încărcătura fizica din sezonul precedent și vacanța scurtă. Sper ca antrenorii să găsească un echilibru corect între efortul depus și capacitatea de recuperare a acestor sportive, iar jucătoarele să înțeleagă corect care este borna specifică performanței în fotbalul feminin”, a afirmat Alin Cioban.

Programul următoarei perioade pentru jucătoarele clubului Olimpia Cluj-Napoca este:

18-19 februarie – turneu de futsal U17 l la Odorheiu Secuiesc;

25-26 februarie – start Cupa României;

5 martie – start Superliga și Liga de tineret;

12 martie – start Liga1 și Liga 2.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj